Jurnalul.ro Cultură Film Doliu la Hollywood. A murit actorul care l-a interpretat pe Dark Vader în Star Wars

Doliu la Hollywood. A murit actorul care l-a interpretat pe Dark Vader în Star Wars

Actorul american David Prowse a decedat la vârsta de 85 de ani. Acesta a devenit cunoscut pentru rolul Darth Vader în trilogia originală Star Wars. 

„Cu mare regret şi tristeţe sufletească, pentru noi şi milioane de fani din întreaga lume, anunţăm că Dave Prowse a decedat la vârsta de 85 de ani”, a declarat agentul său, Thomas Bowington.

Prowse a fost culturist și a jucat în roluri de monștri, înainte de a fi invitat de George Lucas pentru o audiţie, căutând actori pentru personajele Dark Vader şi Chewbacca. El l-a ales pe Vader deoarece „Toată lumea îşi aminteşte ticălosul”. Rolul lui Chewbacca a fost interpretat de Peter Mayhew, care a murit anul trecut.

Născut la Bristol în 1935, acesta a fost crescut de mama sa şi nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. A dezvoltat o pasiune pentru culturism şi antrenament cu greutăţi la începutul adolescenţei şi a concurat la competiţiile Mr. Universe, unde a devenit prieten cu Arnold Schwarzenegger şi Lou Ferrigno.

A câştigat de trei ori campionatul britanic de haltere cu greutăţi şi a fost selectat pentru a reprezenta Anglia la Jocurile Commonwealth din 1962 din Perth, Australia.

Primul film al lui Prowse a fost Casino Royale din 1967, unde a jucat Monstrul lui Frankenstein. Deşi distribuţia s-a bazat pe statura lui Prowse, el a dezvoltat un puternic interes în actorie şi a decis să o continue. CV-ul său include roluri în A Clockwork Orange de Stanley Kubrick şi multe filme horror. El a fost antrenorul personal care l-a pregătit pe Christopher Reeve pentru rolul lui Superman, în 1978.

Cariera lui Prowse ca actor a durat 50 de ani, dar rolul său de Sith Lord în Star Wars i-a adus faima internaţională.

Accentul său din West Country nu a fost considerat potrivit pentru rolul lui Darth Vader, iar multe replici au fost dublate cu cele ale actorului american James Earl Jones, în post-producţie. În anumite scene de luptă în costum s-a aflat şi luptătorul olimpic britanic de scrimă Bob Anderson.

Vedetele din filmele Star Wars sunt printre cei care au adus un omagiu lui Prowse.

„Sunt atât de trist să aud că David Prowse a murit. El şi-a iubit fanii la fel de mult cum ei l-au iubit. #RIP”, a scris, pe Twitter, Mark Hamill, care a jucat rolul lui Luke Skywalker.

Actorul din serialul The Mandalorian, Carl Weathers a postat pe Twitter: „RIP David Prowse. Omul care a contribuit atât de mult la legenda lui Darth Vader. #BePeace".

Mediafax

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri