Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul Dominic Fritz anunţă desfiinţarea a 150 de posturi din instituţie şi a 80 de la Poliţia Locală

Primarul Dominic Fritz anunţă desfiinţarea a 150 de posturi din instituţie şi a 80 de la Poliţia Locală

de Redacția Jurnalul    |   

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, joi, că în instituţia sa va urma o nouă rundă de reducere de posturi, fiind vorba de circa 159, dintre care majoritatea sunt ocupate, la care se vor mai adăuga încă 80 de posturi de la Poliţia Locală, şi în acest caz în jur de jumătate fiind ocupate.

"Ştiu că este o veste proastă pentru angajaţi, dar trebuie să facem o reducere de încă 20%. De când am început eu mandatul de primar al Timişoarei (anul 2020, n.r.), versus cum va fi după următoarea reorganizare, personalul va fi cu 40% mai puţin şi aceasta, în timp ce investim de cinci ori mai mult în Timişoara şi avem mai multe atribuţii decât a fost cazul. Este o provocare. Pentru mine, cel mai important este că folosim această provocare pentru a face această instituţie şi mai performantă şi mai productivă şi să îmbunătăţim în tot acest proces calitatea serviciilor publice pentru cetăţeni, nu să înrăutăţim această calitate. Concret, la Poliţia Locală, în jur de 80 de posturi vor fi desfiinţate, din care aproape jumătate sunt efectiv ocupate. Pentru Primăria Timişoara, vorbim despre în jur de 150 de posturi, din care majoritatea sunt posturi ocupate momentan", a detaliat primarul Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, se va încerca să fie realizat acest proces cu "un respect mare pentru angajaţii" la care se va renunţa.

"Ştiu că este o veste proastă pentru unii colegi din primărie şi la Poliţia Locală şi tot ce pot să spun este că vom încerca să facem acest proces cu un respect mare pentru angajaţi, pentru funcţionari", a menţionat primarul Timişoarei.

El a mai subliniat că procesul de reducere a posturilor va dura câteva luni, iar la sfârşitul reorganizării, Primăria va fi mai puternică şi mai deschisă pentru cetăţeni, prin creşterea eficientizării muncii celor rămaşi şi a digitalizării.

AGERPRES 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri