Iniţial, am crezut că este vorba despre o fostă clădire a autorităţilor comuniste din anii ’50, transformată în muzeu, pentru aducere aminte, dar şi pentru a arăta generaţiilor viitoare împotriva cui s-au luptat eroii de la Timişoara. Pentru ce s-a murit în Piaţa Operei, pe treptele Catedralei, pentru ce oameni care nu voiau decât libertate şi un trai normal au fost împuşcaţi mortal, trupurile le-au fost furate din morga, transportate la Bucureşti şi arse la Crematoriul Cenuşa în mare secret, iar rămăşiţele lor aruncate la canalizare.
Am căutat pe harta oraşului acest edificiu. Nu există. Şi inteligenţa artificială s-a dovedit neputincioasă. De Sfatul Popular şi Comitetul Provizoriu, nu auzise niciun robot. Nici măcar cei mai performanţi.
Şi, totuşi, această instituţie există, judecând după extrasul de carte funciară emis în ziua de 17 noiebrie 2025. Adică, anul trecut, pe care l-a emis Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş (OCPI).
Cu speranţa că poate vom găsi la Comitetul Provizoriu măcar o fotografie cu tovarşul Gheorghiu Dej, care a băgat spaima în burgheji, sau poate să fim şi mai norocoşi şi să găsim vreo imagine cu Ana Pauker sau Teohari Georgescu, să ne facem un selfie, ne-am adresat OCPI Timiş, să ne spună unde se află edificiul. Răspunsul ne-a dezamăgit. Speranţele noastre într-o întâlnire, fie şi doar într-o poză cu cei care au adus comunismul pe şenilele tancurilor sovietice în România, s-au spulberat. OCPI ne-a răspuns că... nu ne poate răspunde.
„Abia aştept să se joace copiii aici”
Probabil că vă amintiţi balamucul din stradă, din faţa imobilului din strada C.D. Loga nr 52. Când primarul Dominic Fritz, însoţit de executori judecătoreşti şi trupe de jandarmi a golit imobilul respectiv. A spus atunci, filmat din toate unghiurile, că, în sfârşit, primăria a învins mafia imobiliară din Timişoara. Că se va reinstaura dreptatea. Că imobilul, care nu este nou, este din perioada interbelică, deci a aparţinut cuiva, care are tot dreptul să şi-l revendice, iar dacă nu mai este în viaţă, să-l revendice moştenitorii, este în proprietatea primăriei.
Clipul de luare în posesie de către statul român a imobilului, prin domnul primar Fritz, se încheia cu acesta, aşezat în una dintre camerele goale ale micului pălăţel, spunând că abia aşteaptă să vadă copiii jucându-se pe acolo, pentru că Primaria Timişoara, condusă de domnia sa, are de gând să facă acolo o grădiniţă.
Mai bine spunea că face grădiniţă la Sfatul Popular al Comitetului Provizoriu Timişoara, că era tot aia. Pentru că imobilul aparţine acestei instituţii pe care o tot căutăm şi nu o găsim.
Şi totuşi, am găsit-o, dar doar în scripte
Să începem cu începutul. Decretul 92 din 19 aprilie 1950 emis de Consiliul de Stat al Republicii Populare Române. Ce cuprinde acest decret la primul capitol:
„Art. 1.
Pentru întărirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia R.P.R; pentru asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuinţe supuse degradării din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare număr de imobile; pentru a lua din mîna exploatatorilor un important mijloc de exploatare;
Se naţionalizează imobilele prevazute în listele anexe, înregistrate la Cancelaria Consiliului de Ministri sub Nr. 543 din 14 Aprilie 1950, care fac parte integrantă din prezentul decret şi la a caror alcătuire s-a ţinut seama de următoarele criterii:
1. Imobilele clădite care aparţin foştilor industriasi, foştilor moşieri, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celorlalte elemente ale marei burghezii.
2. Imobilele clădite care sunt deţinute de exploatatorii de locuinţe.
3. Hotelurile cu întreg inventarul lor.
4. Imobilele în construcţie, clădite în scop de exploatare, care au fost abandonate de proprietarii lor, precum şi materialele de construcţie aferente oriunde s-ar afla depozitate.
5. Imobilele avariate sau distruse de pe urma cutremurului sau a războiului, clădite în scop de exploatare şi ai căror proprietari nu s-au ingrijit de repararea sau reconstrucţia lor.”
Iar la Articolul 3 se spune: „Imobilele naţionalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri ale întregului popor, fără nici o despagubire şi libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel.”
Adică, japcă făcută cu acte în regulă, emise de stat. De altfel, în afară de Legea nr.119 din 11 iunie 1948, pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, acest decret din 1950 este considerat unul dintre cele mai mari abuzuri împotriva proprietăţii private, prin care se vizau oamenii înstăriţi, dar nu foarte bogaţi, pentru că s-au naţionalizat atunci nu numai case, ci şi maşini, utilaje agricole, mobile şi cam tot ce agonisise un om care muncise sau moştenise de la familia lui câte ceva mai acătării. Decretul din 1950 explica şi de ce a fost dat. Pentru ca exploatatorii să iasă din casele lor şi să facă loc muncitorilor. Cu maşinile confiscate desigur că nu se plimbau muncitorii, ci reprezentanţii lor. Dar asta nu se mai spune în decret.
Imobilul din bulevardul C.D. Loga nr 52
Imobilul acesta are o istorie lungă, dar deloc încâlcită. Ba, chiar este foarte clară. În extrasul de carte funciară nr 425860 de ANCPI, după ce este descris imobilul, se spune foarte clar cui aparţine: „Statul Român”. El a fost dobândit şi întabulat cu drept de administrare de Sfatul Popular al Municipiului Timişoara, în baza Decretului 92/1950 emis de Consiliul de Stat al Republicii Populare Române.
Unde este şmecheria şi folosirea abuzivă a acestui act normativ abrogat. Dominic Fritz încearcă să întabuleze imobilul pe Primăria Timişoara. Dar instanţa îi respinge. Mai încearcă de două ori să-l întabuleze ca proprietate a statului, dar nu reuşete. I se respinge din nou. Pentru că, aşa cum veţi vedea, în ciuda decretului de naţionalizare, imobilul nu a fost niciodată al statului. Atunci, Dominic Fritz are această găselniţă. Că imobilul aparţine inexistentului Consiliu Provizoriu, aşa că îl întabulează în 2023 şi apoi începe tot circul cu bătălia cu mafia imobiliară din Timişoara.
După 1990 au apărut o serie de legi reparatorii, care să repună în drepturi proprietarii sau moştenitorii acestora, jefuiţi de bunuri în anii ’50. Urmaşii celor care au construit imobilul din Bulevardul Loga au cerut să li se recunoască dreptul asupra lui. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că primarul proaspăt cetăţean român voia să-l întabuleze pe primărie. Cum ar veni, să-l naţionalizeze. Să facă o anormalitate pe care nici măcar decretul comuniştilor nu o făcuse. Cu alte cuvinte, a rămas valabil decretul din ’50. În baza lui, Dominic Fritz a mers cu televiziunile după el să spună că a învins mafia imobiliară din Timişoara, i-a smuls o clădire şi va deschide grădiniţă.
Un amănunt de care nu a ţinut cont Dominic Fritz.
Reluăm precizarea de la Articolul 1 a decretului din ’50: „Se naţionalizează imobilele prevazute în listele anexe, înregistrate la Cancelaria Consiliului de Ministri sub Nr. 543 din 14 Aprilie 1950, care fac parte integrantă din prezentul decret”.
Cu alte cuvinte, se întocmesc liste anexe cu fiecare imobil sau bun care este naţionalizat, anexe care fac parte integrantă din decret. Ei bine, am consultat aceste liste. Imobilul din bulevardul Loga 52 din Timişoara nici măcar în aceste anexe nu este inclus. A fost o scăpare? A fost vreun funcţionar şpăguit care l-a trecut la excepţiile prevăzute în decret? Poate!
Dar cert este că Dominic Fritz nu putea lua acest imobil nici măcar pe hulitul decret.