Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump a redus drastic numărul de refugiaţi admişi în SUA în acest an fiscal

Donald Trump a redus drastic numărul de refugiaţi admişi în SUA în acest an fiscal

Preşedintele american Donald Trump a redus drastic, până la 18.000, numărul de refugiaţi care vor fi admişi în SUA în acest an fiscal, informează sâmbătă dpa.


Reducerea numărului de refugiaţi admişi este "justificată de preocupări umanitare şi este în interesul naţional", se spune în memorandumul semnat de Trump şi distribuit de biroul de presă al Casei Albe vineri seara.

Numărul refugiaţilor din Irak ce vor fi admişi în SUA a fost limitat la 4.000, iar cel al refugiaţilor admişi din El Salvador, Guatemala şi Honduras a fost limitat la 1.500. Restul de 12.500 sunt pentru oameni care fug de persecuţii din cauza religiei lor sau a activităţilor politice sau care sunt menţionaţi în Programul de Admisie a Refugiaţilor în SUA.

Acesta este cel mai scăzut număr de după introducerea acestui program în SUA, în 1980. Limita precedentă pentru anul fiscal trecut a fost de 30.000 de refugiaţi.

În 2016, când preşedinte era Barack Obama, numărul de refugiaţi admişi în SUA a fost de 85.000. Donald Trump a redus această limită în 2017, primul an când s-a aflat la Casa Albă, la 53.000 de refugiaţi admişi în SUA.

AGERPRES

Subiecte în articol: donald trump refugiati sua
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri