Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Tusk confirmă un 'acord unanim' între UE şi Turcia pentru stăvilirea valului de migranţi ce debarcă în Grecia

Donald Tusk confirmă un 'acord unanim' între UE şi Turcia pentru stăvilirea valului de migranţi ce debarcă în Grecia

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a confirmat vineri seară, într-o postare pe Twitter, existenţa unui 'acord unanim între toţi şefii de stat şi de guvern ai UE şi premierul turc' Ahmet Davutoglu, ce prevede că începând de duminică toţi migranţii care debarcă în insulele greceşti, venind dinspre Turcia, vor fi returnaţi autorităţilor de la Ankara, transmite AFP.


În schimbul cooperării Turciei pentru stăvilirea afluxului migrator, blocul comunitar a acceptat să accelereze procesul de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci, care vor putea să călătorească fără vize în UE începând de la sfârşitul lui iunie 2016, dacă până atunci guvenul turc va îndeplini o listă ce cuprinde 72 de condiţii.

O altă concesie făcută Turciei este relansarea negocierilor de aderare la UE, deocamdată prin deschiderea unui nou capitol de negociere, capitolul 33 (referitor la finanţe şi buget).

Blocul comunitar a acceptat de asemenea să ofere Turciei un ajutor financiar suplimentar de 3 miliarde de euro, în plus faţă de cele 3 miliarde de euro deja promise, sume destinate refugiaţilor sirieni aflaţi pe teritoriul turc.

Cât despre returnarea migranţilor ajunşi în insulele greceşti, UE a acceptat ca pentru fiecare migrant returnat Turciei să preia direct de pe teritoriul acesteia un migrant sirian, în limita unui plafon de 72.000 de persoane.

Sursa: Agerpres

Subiecte în articol: donald trump grecia migranti acord
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri