Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul Colectiv - Judecătorii resping cererea victimelor de introducere ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Sănătăţii şi a statului român

Dosarul Colectiv - Judecătorii resping cererea victimelor de introducere ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Sănătăţii şi a statului român

Judecătoria Sectorului 4 a decis miercuri trimiterea la Tribunalul Bucureşti a dosarului în care sunt judecaţi patronii de la Clubul Colectiv, în vederea reunirii cu dosarul în care este inculpat fostul primar Cristian Popescu-Piedone. 

Instanţa a admis în acest sens o cerere înaintată de Parchetul General la primul termen al procesului care a avut loc în luna februarie, însă decizia nu este definitivă. 

Parchetul susţinea că, în dosarul de la Judecătoria Sectorului 4, nu există nicio instituţie parte responsabilă civilmente, iar bunurile inculpaţilor nu acoperă despăgubirile cerute de victimele incendiului. Reprezentantul Parchetului arăta că, în dosarul lui Piedone, parte responsabilă civilmente este Primăria Sectorului 4. 

"Parchetul General a instituit sechestru pe bunurile inculpaţilor, persoane fizice şi juridice, însă valoarea acestor sechestre este insignifiantă şi nu vor acoperi pagubele. Este dosarul cu cel mai mare număr de victime din ultimul secol. Judecătoria este în imposibilitatea de a da o hotărâre pe latură civilă. Între acest dosar şi cel de la Tribunalul Bucureşti este clar o legătură. Inculpaţii din ambele dosare au participat la dezastrul de la Colectiv. Hotărârea Judecătoriei pe latură civilă va fi doar una simbolică", declara în februarie procurorul de şedinţă. 

Pe de altă parte, Judecătoria Sectorului 4 a respins miercuri cererea victimelor incendiului de la Colectiv de introducere ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Sănătăţii şi a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor. 

De asemenea, instanţa a respins şi o cerere a MAI de sesizare a Curţii Constituţionale. 

Cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. 

În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL. 

Dosarul a fost trimis în instanţă de Parchetul General pe 28 aprilie 2016, iar timp de aproape 10 luni procesul s-a desfăşurat în camera preliminară. 

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015". 

Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, (...) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire, suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri