Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție anunță clasarea dosarului penal în care era anchetat Nelu Lupu (FOTO), fostul șef al Poliției Capitalei, care a fost acuzat că a îmbolnăvit întregul Spital MAI „Gerota”. Conform procurorilor, urmare a probatoriului administrat, nu s-a putut stabili cert, cu argumente științifice, împrejurarea în care persoana internată s-a infectat și dacă aceasta a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”.
„În lipsa altor testări, realizate asupra altor pacienți, vizitatori, personal medical, anterior sau în perioada internării persoanei vizate, sursa << inițială >> de SARS-COV-2 din Spitalul de Urgență << Profesor Doctor Dimitrie Gerota >> rămâne nesigură, variantele teoretice – imposibil de înlăturat la un nivel de certitudine impus de standardul de probațiune utilizat în procesul penal – fiind nenumărate”, se arată în ordonanța de clasare.
Din anchetă, s-a stabilit că, în perioada în care Nelu Lupu a călătorit în Israel, nici acest stat, nici Palestina nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu, „motiv pentru care, atât făptuitorul, soţia acestuia, cât şi ceilalţi membri ai grupului organizat cu care a călătorit nu aveau nicio obligaţie în acest sens, la întoarcerea în România din Israel. Cercetările au stabilit că nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu făptuitorul (80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, fapt care, alături de alte probe administrate, a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus a făptuitorului în cadrul călătoriei în statul Israel”, arată Parchetul General.