Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dosarul fostului ministru Sebastian Vlădescu, în care acesta este acuzat de corupție, pe masa judecătorilor de la ICCJ

Dosarul fostului ministru Sebastian Vlădescu, în care acesta este acuzat de corupție, pe masa judecătorilor de la ICCJ

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au dispus începerea judecății în dosarul în care fostul ministru Sebastian Vlădescu este acuzat de luare de mită și trafic de influență. În același proces este implicat și Cristian Boureanu.

 

„În temeiul art.346 alin.2 Cod procedură penală, respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Costea Mircea Ionuţ, Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Mititelu Mihaela şi Boureanu Cristian Alexandru. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.89/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Costea Mircea Ionuţ, Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Mititelu Mihaela, Boureanu Cristian Alexandru şi Dascălu Constantin”, a decis, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Anterior, în 26 februarie, judecătorii de la instanța supremă au decis să retrimită la procurori dosarul în care fostul ministru Sebastian Vlădescu este acuzat de corupţie, magistrații oferind un termen de cinci zile pentru ca anchetatorii să refacă întregul rechizitoriu.

Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX în exclusivitate de Alexandru Chiciu, apărător în dosar.

Conform sursei citate, este prima oară în istorie când instanţa a decis, pe loc, să admită toate excepţiile, fără să se mai retragă pentru deliberări.

În ianuarie, magistrații ICCJ au decis să restituie sumele și bunurile depuse cu titlu de cauțiune de fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu și de Cristian Boureanu în dosarul în care sunt acuzați de corupție. Vlădescu avea o cauțiune de 1 milion de euro, o parte fiind acoperită prin lingouri de aur.

Procurorii DNA au decis trimiterea în judecată, în 15 noiembrie 2019, a dosarului în care fostul ministru al Finanţelor este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. În acest caz, între inculpaţi sunt şi un angajat al Ministerului, un secretar de stat şi politicianul Cristian Boureanu.

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian-Teodor Gheorghe Vlădescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă.

Ceilalți inculpați din dosar sunt: Mircea-Ionuţ Costea, fost angajat în cadrul Ministerului Finanţelor, deţinând o funcţie de conducere într-o bancă de stat la data faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită; de un administrator al unor societăţi comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, de Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi de Cristian-Alexandru Boureanu, parlamentar şi vicepreşedinte al unui partid politic aflat la guvernare în perioada săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

„Cauza are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005-2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro făcute de către o companie străină, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora, în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate”, arată DNA.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sebastian vladescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri