Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea, despre faptul că nu a fost salutat de Iohannis, de Ziua Armatei: Eu nu puteam să îi întind mâna

Dragnea, despre faptul că nu a fost salutat de Iohannis, de Ziua Armatei: Eu nu puteam să îi întind mâna

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat, miercuri seară, faptul că șeful statului, Klaus Iohannis, nu i-a salutat pe președinții celor două camere ale Parlamentului la ceremonia organizată de Ziua Armatei în Parcul Carol, afirmând că obligația protocolară în acest sens îi revenea lui Iohannis.

El a arătat că nu putea ieși din rând pentru a-l saluta pe președinte.

"Eu am fost acolo împreună cu ceilalți oficiali înainte. Eu nu puteam să ies din rând să merg să îi întind mâna. Mă gândeam că poate sare SPP pe mine sau, cine știe, credeau că vreau să îi fac ceva. Dacă mă duc undeva și sunt oameni deja acolo, eu mă duc și întind mâna, ca acel care vine ultimul", a afirmat Dragnea, la Antena 3.

Liderul social-democrat a reiterat, în context, că nu mai are încredere în Klaus Iohannis.

"Eu nu mai am încredere că președintele Iohannis acționează echidistant și nepartinic. (...) Nu mai am, pur și simplu. Este președintele tuturor românilor, așa scrie în Constituție, nu președintele tuturor românilor în afară de PSD și de susținătorii PSD", a spus Liviu Dragnea.

AGERPRES

Subiecte în articol: liviu dragnea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri