Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea: Firea nu pleacă acasă; există presiuni din partea unor grupuri de interese din PMB

Dragnea: Firea nu pleacă acasă; există presiuni din partea unor grupuri de interese din PMB

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, "nu pleacă acasă", a dat asigurări preşedintele PSD, Liviu Dragnea, adăugând că a avertizat-o pe aceasta în campanie de existenţa "unor presiuni foarte mari din partea unor grupuri de interese" din Primăria Capitalei.

"Gabi nu pleacă acasă. Am vorbit subiectul ăsta, mi-a spus şi mie Gabi Firea lucrul ăsta. Nu cedăm. Eu am spus un lucru printre altele - că accept riscurile, dar nu accept execuţiile. Şi n-o să le acceptăm. Am discutat cu Gabi Firea dinainte de a decide eu că ea este candidatul nostru, în timpul campaniei, după alegeri. I-am spus mereu să se aştepte la o presiune foarte mare din partea unor grupuri de interese construite în şi în jurul Primăriei Capitalei. Le-am spus acest lucru şi primarilor de sector şi că vor avea toată susţinerea mea şi, fiind cinstiţi, că trebuie să meargă înainte. Sunt absolut convins că există presiuni foarte mari. Sunt absolut convins că există şi ameninţări foarte mari. I-am spus lui Gabi foarte clar să transmită astea la instituţiile de specialitate", a declarat Dragnea la România TV.

Potrivit liderului PSD, "aceste presiuni se referă la a perpetua nişte lucruri incorecte care se reflectă într-o viaţă mai scumpă pentru bucureşteni".

"De exemplu, scandalul ELCEN - RADET. (...) Nu este numai o chestiune politică. O să ne uităm cu atenţie dacă nu cumva sunt nişte interese care nu sunt neapărat din România. Cred că cineva vrea să preia furnizarea energiei termice din Bucureşti", a susţinut Dragnea.

Primarul general, Gabriela Firea, prezentă luni la festivitatea de deschidere a noului an de învăţământ la Şcoala gimnazială "Eugen Barbu", o instituţie închisă în ultimii ani din cauza lucrărilor de reabilitare, a declarat că va prefera să îşi dea demisia dacă va constata că sistemul e mai tare decât ea şi se repetă situaţii de genul celei întâlnite la şcoala care a stat timp de un deceniu în şantier.

"Vă spun cu toată sinceritatea, în faţa Sfintei Cărţi: prefer să îmi dau demisia dacă voi observa că sistemul e mai tare ca mine. Prefer să plec decât să patronez o astfel de situaţie, în care o şcoală e reabilitată pe un program BEI, deci intenţiile sunt formidabile, iar acel şantier, în loc să dureze un an, cât prevedea contractul, a durat zece ani", a afirmat primarul general.

Edilul a spus că în iunie a aflat că lucrările de reabilitare a şcolii, începute în urmă cu zece ani, nu au putut fi încheiate "din cauza unor licitaţii controversate, a unor firme care nu şi-au făcut datoria, a unor funcţionari care, cu siguranţă, nu au fost în slujba cetăţeanului".

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri