Forțe ale Ministerului Apărării Naționale au executat, duminică, acțiuni de căutare ale unor eventuale fragmente de drone căzute în urma atacurilor, din noaptea anterioarǎ, efectuate de forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România.
Luni, MApN a transmis un comunicat de presă în care informează că echipele sale, în cooperare cu specialiști din Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localității Periprava, județul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească.
Aceste fragmente urmează să fie expertizate, conform procedurilor legale.
În perioada următoare vor fi executate acțiuni de cercetare și în proximitatea localității Caraorman, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact.
MApN menționează cǎ, atât aria cercetată în apropierea localității Periprava, cât și posibila zonă de impact din proximitatea localității Caraorman, se află în zone mlăștinoase, în afara localităților, nefiind afectate elemente de infrastructură.
(sursa: Mediafax)