Multora, prea multora dintre noi, ne este greu, imposibil să vorbim despre Ion Caramitru la trecut. Îi aud și îi auzim cuvintele, replicile tonice și tot ce se leagă de împlinirile unui mare Artist și Mare Arhitect al culturii și valorilor teatrului. Îl vedem ca pe un Mare Amfitrion la ultima ediție a Premiilor Uniter, cu toată neobosita lui revărsare de a mai pune la cale un spectacol, un festival, un turneu, un șantier de explorare a marilor scrieri eminesciene, o incursiune în istoria aromânilor și implicit a propriei familii.
Și totul petrecându-se cu o prospețime și generozitate a minții și a sufletului care își caută marile provocări, ștacheta cea mai de sus, albiile cele mai adânci.
Un explorator și un Făptuitor continuu, imposibil de adus la numitorul comun al suficienței și mediocrității. Puterea lui de a fi memorabil în toate a lăsat o moștenire enormă nu doar în Teatrul românesc, ci și în întreaga cultură, în înțelegerea marii poezii, de la Eminescu și Shakespeare la Nichita Stănescu, în toate punțile și intersecțiile pe care le-a catalizat ca nimeni altul între teatru și muzică, între teatru și arhitectură, între teatru și filosofie, între teatru și istorie. A modelat emoțiile a milioane de spectatori, a ascuțit cu fiecare replică mințile noastre, a trezit profunzimea din noi.
OM de teatru, OM de cinema, regizor, director al Teatrului Național, ministru al Culturii, profesor strălucit, plăsmuitor de drumuri artistice pentru mulți tineri, care îi datorează cariera.
A dat Teatrului Național o viață plină de strălucire.
Caramitru a fost un genial actor cu vocație shakespeariană, care și-a pus amprenta în lunga sa carieră asupra unor roluri precum Romeo în „Romeo și Julieta” în regia lui Vlad Mugur, Ferdinand în „Furtuna”, în regia lui Liviu Ciulei, Feste din „A douăsprezecea noapte” în viziunea lui Aureliu Manea, până la antologicul Hamlet în regia lui Alexandru Tocilescu. Caramitru mărturisea: „Până în 1989, eu îl jucam pe Hamlet, după aceea, Hamlet m-a jucat pe mine”.
A fost Prospero din „Furtuna”, Shylock” în „Neguțătorul din Veneția”, ambele în regia lui Alexander Morfov.
A fost distins cu numeroase premii și distincții, Ordinul Pentru Merit al României în Grad de Mare Cruce, Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor (din Franța), Ofițer de Onoare al Ordinului Imperial Britanic (decorat în 1995 de către Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii)
Erudit, un adevărat Magister, un eminent actor, a iubit cu patimă teatrul.
A colindat marile festivaluri ale lumii. Spectacolele sale au fost desăvârșite prin eleganța rafinată a stilului.
Rolurile sale rămân în inima spectatorilor, asemenea unor momente de grație extrase efemerului, spectacole ale unui mare spirit care a știut să trăiască teatrul vremii sale ca pe propriul destin.
Pe maestru trebuia să-l vezi atât din sală, cât și în culise. Numai era actorul: era Hamlet, Ariel, Shylock...
Printr-o magie indefinibilă construia personajul. Totul devenea incantație, lumea vibra parcă de lumină, căldură și culoare, solemnitate și frumusețe.
El construia pe scenă cu sunete, cu cuvinte arhitecturi celeste.
Drum lin printre stele, Pino!