Jurnalul.ro Ştiri Observator DRUMURI BLOCATE. INFOTRAFIC 09.00. Unde se poate circula și ce drumuri rămân ÎNCHISE

DRUMURI BLOCATE. INFOTRAFIC 09.00. Unde se poate circula și ce drumuri rămân ÎNCHISE

UPDATE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza vântului care spulberă zăpada pe partea carosabilă, rămâne închis un singur tronson de drum național, DN5B Giurgiu – Ghimpaţi (în județul Giurgiu).

Restricție de tonaj (de 7,5 tone) este instituită pe două drumuri naționale:

  • DN3 Cobadin - Ostrov, în județul Constanța
  • DN41 Daia (Giurgiu) – Oltenița (Călărași).

Conform informaţiilor primite de la secţiile regionale de poliţie transporturi, din cauza vântului puternic sunt oprite manevrele în porturile de la Marea Neagră, iar navigația pe Dunăre este suspendată, pe o perioadă nedeterminată, între kilometrii fluviali 175 (Brăila) și 1075 (Baziaș, județul Caraș-Severin).

ora 06.30 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier pe autostrada A2 București – Constanța a fost reluat pe ambele sensuri, cu precizarea că pe tronsonul kilometric 105 – 144 (între Drajna și Fetești) se circulă controlat, în coloană, autovehiculele fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie.

Din cauza vântului care spulberă zăpada pe partea carosabilă, rămân închise două tronsoane de drumuri naţionale:

  • DN3 LEHLIU-GARĂ – CĂLĂRAŞI (în județul Călărași);
  • DN5B GIURGIU – GHIMPAŢI (în județul Giurgiu).

Pe DN3, în judeţul Constanţa, între Cobadin şi Ostrov, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

În judeţele Giurgiu şi Călăraşi, pe DN41 Daia – Olteniţa, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Conform informaţiilor primite de la secţiile regionale de poliţie transporturi, din cauza vântului puternic sunt oprite manevrele în porturile de la Marea Neagră, iar navigația pe Dunăre este suspendată, pe o perioadă nedeterminată, între kilometrii fluviali 175 (Brăila) și 1075 (Baziaș, județul Caraș-Severin).

 

Subiecte în articol: drumuri blocate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri