Jurnalul.ro Ştiri Locale DSV Covasna: Jumătate din cantitatea de ouă cu salmonella a fost comercializată

DSV Covasna: Jumătate din cantitatea de ouă cu salmonella a fost comercializată

Aproape jumătate din cantitatea de ouă infectate cu salmonella care au intrat pe piaţa covăsneană au fost comercializate înainte de apariţia alertei şi retragerea lor de la vânzare, dar până acum nu s-au semnalat cazuri de toxinfecţii în urma consumării acestora, potrivit autorităţilor. 

Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna, dr. Siko Barabas Sandor, a declarat luni, pentru AGERPRES, că alerta a fost primită duminică prin Sistemul Rapid de Alertă Naţională, iar în mai puţin de două ore de la apel inspectorii instituţiei au retras de la comercializare peste 10.000 de ouă aduse din Polonia. 

Potrivit acestuia, până la primirea alertei şi intervenţia organelor sanitar-veterinare s-a vândut aproape jumătate din cantitatea de ouă infectate cu salmonella. 

El a recomandat cetăţenilor să nu intre în panică şi să consume doar ouă preparate termic, fierte sau prăjite, pentru a preveni riscul intoxicaţiilor. 

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Nagy Andras Robert, a declarat pentru AGERPRES că în momentul de faţă este internată o singură persoană infestată cu salmonella, dar, în opinia sa, cazurile nu au legătură între ele. 

''În fiecare an apar câteva cazuri sporadice. (...) În momentul de faţă avem un singur caz internat, un pacient care a venit la spital în urmă cu două săptămâni, eu nu cred că au legătură una cu alta'', a spus Andras Nagy Robert. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri