Pentru că tot ne-am obișnuit să o ducem din coincidență în coincidență, nu văd de ce ne-am mira prea tare dacă am văzut că una dintre vedetele crosului de azi dimineață, desfășurat în vecinătatea Palatului Parlamentului, a fost Raluca Prună, ministra Justiției. Adică exact ministrul a cărui activitate și ale cărui declarații publice fac obiectul moțiunii simple depusă de ALDE ce va fi dezbătută, chiar mâine.
Și, tot printr-o simplă coincidență, împreună cu doamna ministru Raluca Prună, ministra finanțelor publice, Anca Dragu Paliu, a fost prezența cea mai intens mediatizată a întrecerii.Titulara portofoliului finanțelor națiunii fiind,după cum bine se știe,o altă persoană publică de acest înalt rang a cărei demisie este cerută tot mai insistent. Exact din același motiv invocat pentru demisia (sau demiterea!) colegei sale de cros și de guvern: declarațiile fără noimă și acțiunile fără cap și fără coadă. Singurele dovezi certe ale harului lor tehnocrat cu care s-au făcut remarcate până în prezent.
Pricinoși fiind noi,românii,unii s-au și grăbit să eticheteze participarea la crosul de azi dimineață ca dovedind o anumită sete de popularitate din parteaacestor fețe grele ale momentului. Nici vorbă de așa ceva! Pentru că dacă le-ar fi păsat domniilor lor de ce crede, cu adevărat, populația despre felul în care gospodăresc (sau, mai degrabă, NU gospodăresc!) trebile țării, atunci, cu siguranță, că nici ministra Raluca Prună nu ar fi spus că discuția despre drepturi este un lux teoretic inutil și nici ministra Anca Dragu Paliu nu i-ar fi povățuit pe români să muncească pentru 2 lei pe zi, fiindcă așa fac indienii sau brazilienii.
Drept pentru care, stând eu și cumpănind lucrurile fără ură și părtinire, am ajuns la concluzia că există, totuși, o explicație.Fiindcă, așa după cum a declarat, cu subiect și predicat, în fața camerelor de luat vederi, însăși Raluca Prună, ministerialele lordomnii aveau mare nevoie de o deconectare. Mesaj foarte adânc pe care se cade să îl descifrăm în întreaga sa complexitate de semnificații.
Depinde, acum, de înțelesul pe care îl dăm, fiecare dintre noi, termenului: deconectare. Foarte probabil, doamna Raluca Prună, afina euro-pârăcioasei Monica Macovei, s-a referit la o eliberare, fie și pentru scurtă vreme, de povara trebilor justiției care îi apasă umerii, în vreme ce tot mai mulți dintre români se gândesc la o deconectare a doamnei respective de la butoanele de comandă ale acestei puteri a statului de drept. Dar nu singură, ci în solidar cu ceilalți membrii ai actualei echipe guvernamentale, în frunte cu premierul Dacian Cioloș!
Așa încât, optimist fiind eu din fire, aș vrea să cred că după crosul de azi dimineață, acest guvern care, cu certitudine, este cel mai neperformant guvern al României post-decembriste, trebuie să se alinieze, cât mai curând, la startul marii finale. Finală pe care, foarte elegant, confrații de la Antena 3, o anunțau titrând că miniștri au fost puși pe fugă.
Eu i-aș spune, mai direct: Tălpășița !