Jurnalul.ro Timp liber Calatorii După sărbători, călătoriile sunt mai ieftine

După sărbători, călătoriile sunt mai ieftine

de Diana Scarlat    |   

Vacanța s-a terminat, iar prețurile au scăzut substanțial, pentru cei care vor să călătorească, la sfârșitul lunii ianuarie și în luna februarie. Cei care nu au ajuns la schi până acum mai au la dispoziție cel puțin o lună, pentru a se bucura de pârtiile din România și de peisajele montane, la prețuri cu până la 30% mai mici decât în decembrie și cu până la 10% mai scăzute decât în prima parte a lunii ianuarie. Și destinațiile de city break sunt foarte avantajoase, în această perioadă, în țară și în străinătate, biletele de avion fiind mai ieftine cu până la 60% față de restul anului.

Prețurile scad, cu până la 30%, de la jumătatea lunii ianuarie, astfel încât și stațiunile cele mai scumpe devin accesibile pentru iubitorii sporturilor de iarnă. În ultimii ani s-a constatat că pârtiile de schi rămân pline până în luna martie, dacă și vremea e favorabilă, mai ales la sfârșit de săptămână. Iar oferte pentru prelungirea vacanței de iarnă sunt foarte multe, la început de an. Cei care vor să schieze în România, pot alege între zeci de oferte. Poiana Braşov este cea mai populară stațiune de schi și pentru că are foarte multe spații de cazare, la care se adaugă cele din Brașov sau chiar din împrejurimi. Și Predealul este preferat în continuare de schiori. Pârtiile de la Predeal rămân pe al doilea loc în topul popularității, stațiunea fiind preferată în special pentru numărul foarte mare de locuri de cazare şi de petrecere a timpului liber, pentru toate buzunarele, iar accesul la pârtii se face cu ajutorul instalaţiilor de teleschi şi de telescaun. În plus, aici există variante pentru toate nivelurile de experienţă. Și Sinaia se bucură în continuare de popularitate. Deține cel mai întins domeniu schiabil din România, cu 16 pârtii omologate care însumează peste 16 kilometri schiabili, telecabine, telegondolă, instalații de telescaun și teleschi, precum și tunuri pentru zapadă artificială și instalații de nocturnă. Ofertele de cazare sunt pentru toate buzunarele, iar sporturile de iarnă se pot combina cu turismul cultural, în vechea stațiune regală.

Zboruri ieftine, în țară și în străinătate

Cei care vor să călătorească în alte părți ale lumii, se pot bucura de prețurile foarte mici ale biletelor de avion, în această perioadă a anului. Compania Vola.ro a publicat, recent, un studiu care arată că prețurile scad cu până la 60% în luna ianuarie, lansând și un program special, anul acesta, numit „Ieftinuarie”, astfel încât toți doritorii să găsească mai ușor cele mai mici prețuri și să compare cu tarifele din restul anului. Astfel, un bilet pe ruta Londra - București și retur cumpărat în ianuarie, poate fi cu aproximativ 50% mai ieftin decât în altă perioada a anului, iar pe ruta București-Viena se poate călători cu doar 10 euro. De asemenea, un bilet de avion București-Roma și retur, la companiile low cost, pornește de la 26 de euro, iar în Dubai se poate ajunge cu doar 128 de euro. Procentele de reducere se păstrează și pentru bilete cu destinație finală în alte orașe mari ale României: Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, etc. De exemplu, un zbor de la București la Timișoara costă cu puțin peste 8 euro, în această perioadă. Astfel se pot dezvolta și destinațiile de city break din România. Sibiul este, anul acesta, Regiune Gastronomică Europeană, iar orașul a fost promovat și de National Geographic (Traveller) pe lista scurtă a celor mai „cool” 19 destinații din 2019.

Idei de circuite, pornind din marile orașe

În această perioadă a anului, agențiile de turism sunt luate cu asalt de cei care vor să-și prelungească vacanța de iarnă. Cei care au mai mult timp la dispoziție pot opta pentru circuite în împrejurimile marilor orașe. De la Sibiu se poate ajunge foarte ușor la unicul hotel de gheață din sud-estul Europei, în inima Munților Făgăraș. Locuri unice pot fi descoperite la foarte mică distanță de oraș, printre acestea numărându-se și Cârțișoara, satul lui Badea Cârțan, unde se ajunge pe Transfăgărășan, în drumul către Bâlea. Chiar dacă Transfăgărășanul este închis în această perioadă a anului, de la Bâlea Cascadă se poate ajunge cu telecabina la Bâlea Lac, unde Hotelul de Gheață și toate celelalte construcții ridicate cu blocuri de gheață din Lacul Bâlea, nu se topesc până la sfârșitul lunii aprilie. Și cei care aleg Oradea ca destinație de călătorie în această perioadă se pot bucura de frumusețea orașului și de împrejurimi. Cea mai importantă atracție aici este apa termală, care încălzește zilele de iarnă, atât în oraș, cât și în imediata apropiere, la Băile Felix. Ștranduirle și piscinele acoperite cu apă termală atrag doritorii de relaxare, dar și de tratamente, atât la Oradea, cât și la Băile Felix. De aici se pot face zilnic excursii către Peștera Urșilor, Salina Turda sau în Munții Apuseni, iar Oradea este un oraș ce poate fi comparat cu un imens muzeu în aer liber. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, atât pentru cei care achită direct la hotel, cât și pentru cei care cumpără pachete turistice de la agenții, iar accesul la piscinele cu apă termală este gratuit pentru cei care aleg hotelurile cu piscină proprie.

SPA de iarnă, cu efecte terapeutice

Puțini știu că apa termală de la Oradea nu are aceleași proprietăți ca cea de la Băile Felix. Deși sunt foarte apropiate, sursele de apă termală sunt diferite, din punctul de vedere al conținutului de minerale și alte componente. Cei care merg în vacanță la Băile Felix, în această perioadă, mai trebuie să știe că deși apele termale de aici nu au o concentrație foarte mare de minerale, fiind permis scăldatul pentru o perioadă mai îndelungată decât în alte stațiuni, precum Herculane, totuși trebuie să țină cont de indicațiile medicului și de faptul că nu trebuie să depăşească trei ore pe zi, în apa care nu este doar caldă, ci are şi proprietăți curative. Apa de la Băile Felix are proprietăţi curative pentru că încălzirea ei este datorată trecerii prin straturi de clacar poros, iar fiecare piscină are specificul propriu, în funcţie de felul în care s-a făcut forarea, pentru a se obţine sursa de apă. “Resursa de apă termo-minerală de la noi nu este epuizabilă, pentru că apa se află într-un circuit natural. Se alimentează permanent din Munţii Apuseni, zonă care este unul dintre cele mai mari rezervoare de apă dulce din Europa. Sunt lacuri la 38-40 de metri adâncime în Apuseni, cu apă foarte limpede. Rezerva de apă termală este influenţată doar de cantitatea anuală de precipitaţii. Când am făcut primul foraj pentru Aqua Park, la 108 metri adâncime, am ajuns la calcarul poros. Apa trece prin acest calcar poros, se îmbogăţeşte cu săruri minerale, iar prin această reacţie cu calcarul se şi încălzeşte”, explică Dumitru Fechete, directorul complexului President şi Aqua Park, de la Băile Felix. Tot aici pot veni la piscină și cei care s-au cazat la pensiunile din zonă.

“Prețurile își revin, de fapt, la normal, în această perioadă a anului, după ce au fost mai mari cu până la 40% în luna decembrie. Practic, această perioadă nu e caracterizată de reduceri de prețuri, ci de scăderea majorărilor din perioada sărbătorilor, toate destinațiile devenind mai accesibile”- Traian Bădulescu, specialist în turism

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri