Mulţi oameni şi-au găsit un vinovat de serviciu pentru neplăcerile digestive: bila. Care este adevărul despre vezica biliară ne explică profesor doctor Nicolae Iordache, de la Spitalul „Sfântul Ioan”
.
Florin Condurăţeanu: - Domnule profesor doctor Nicolae Iordache, vă invidiez. Dumneavoastră, un important chirurg, aţi rostit metafore de om al condeiului. Despre bilă aţi spus: „nu scoţi pietrele, îndepărtezi şi cariera unde au apărut”, „bila e o grenadă pe care noi, soldaţii, o purtăm în raniţă, uneori ea e defectă”, „când bateria de la maşină dă rateuri, trebuie s-o înlocuieşti, la fel şi bila”...
Prof. dr. Nicolae Iordache: - Mai întâi o corectură: poporul denumeşte bilă, de fapt, vezica biliară, camera intermediară unde bila se înmagazinează între mese. Bila este, de fapt, secreţia ficatului.
F.C.: - Și cum poate funcţiona organismul când vezica biliară a fost îndepărtată?
Prof. dr. N. Iordache: - Suferinţele nu sunt cauzate de vezica biliară, ea este un depozit pentru secreţiile ficatului până când ajunge mâncarea în duoden şi atunci secreţiile biliare sunt trimise şi ele în duoden, participă la digestie. Pentru suferinţe nu este de vină vezica biliară, ci secreţiile ficatului, bila, un amestec complex. Modificarea compoziţiei secreţiilor biliare duce la necazurile incriminate. Bila, secreţia, se modifică prin modificările apărute în bilirubină, metabolismul sângelui, al ficatului, colesterolul. Secreţiile biliare (bila) conţin bilirubină, fosfolipide, colesterol şi acizi biliari. Când secreţiile sunt bogate în acizi biliari şi fosfolipide ele sunt mai lichide. Când creşte colesterolul în secreţii, apar cristale şi se formează calculi.
F.C.: - Scoaterea vezicii biliare nu lasă suferinţe pe viaţă?
Prof. dr. N. Iordache: - Când vezica biliară dădea suferinţe, ea nu mai funcţiona, deci îndepărtarea ei nu aduce suferinţe după scoaterea ei. Dacă suferinţele continuă, dureri, greaţă, vărsături chiar după scoaterea vezicii biliare înseamnă că nu ea a fost de vină, ci alte organe: stomacul, colonul. După câteva săptămâni, destul de puţine, în care cel operat nu trebuie să-şi aşeze în faţă mâncăruri grele, el poate mânca orice, chiar maioneze. Bineînţeles, cel cu vezica biliară scoasă trebuie să se ferească de acele alimente care a observat singur că-i aduc disconfort digestiv. Şi trebuie să mănânce mai des.
F.C.: - Singura soluţie este scoaterea vezicii biliare, cu medicamente nu se poate?
Prof. dr. N. Iordache: - Calculii se topesc încet. Şi, apoi, medicamentele au o oarecare acţiune asupra calculilor pe bază de colesterol. În realitate, ei au o compoziţie complexă. Nici spargerea calculilor cu litotriţie nu dă rezultate în colicile biliare, rămân în mucoasa vezicii fragmente de calculi. Calculii pot bloca scurgerea secreţiilor biliare în duoden, ele băltesc în vezica biliară, se suprainfectează, dilată vezica, duc la colecistită. Bilirubia neeliminată provoacă icter mecanic, omul se îngălbeneşte, i se îngălbenesc ochii, pielea. După eliminarea calculilor şi a vezicii, icterul mecanic cu îngălbenire dispare. Dar calculul care blochează scurgerea mai aduce o suferinţă. Sunt împiedicate să se scurgă în duoden şi secreţiile pancreasului, acestea se reîntorc în pancreas şi-l mănâncă, îl canibalizează. Apare pancreatita acută periculoasă.
Peste 90% din operaţiile de scoatere a vezicii bilare cu calculi cu tot sunt intervenţii minim invazive. Se apelează la laparoscopie, se practică trei incizii mici, de un centimetru: una în zona ombilicului, celelate două pentru a introduce şi a lucra cu instrumentele fine laparoscopice.