E luni dimineaţa şi foştii mei colegi de masterat care muncesc în administraţia de stat nu doar că nu au habar cine le este şef ori care le mai sunt priorităţile, dar nici nu prea au mari speranţe că vor afla în curând.
E luni dimineaţa şi foştii mei colegi de facultate, neimplicaţi în administraţie ori afaceri, se uită la ratele pe care le au de plătit şi nu înţeleg de ce, de la o lună la alta, mai scot nişte sute de lei din buzunar. Li se spune: diferenţă de curs valutar. Au văzut ei ceva pe Facebook şi la televizor, dar cine mai are timp de politică când au de crescut şi educat copii.
E luni dimineaţa şi foştii mei colegi de la MBA, cei mai mulţi manageri în mari afaceri private, îşi refac calculele. Cursul îi dă peste cap, iar instabilitatea instituţională îi omoară. Trebuie să ghicească ce au unii în cap, iar şefii lor – care-i consideră oricum vinovaţi că previziunile de acum şase luni au fost infirmate - vor din nou informaţii, analize şi proiecţii, iar ei habar nu au ce să mai spună pentru că nu înţeleg nimic.
E luni dimineaţa şi România nu are Guvern. La fel o să fie şi marţi, şi miercuri. Poate joi e o şansă să fie lucrurile mai clare. Poate!
Politica este arta compromisului! Aşa ne-au învăţat pe toţi la şcoală. Sunt cinci zile de când o criză de autoritate în partid - închipuită sau justificată, chiar nu mai contează - s-a transformat într-o criză guvernamentală. Oameni din acelaşi partid, personaje cu teoretic aceleaşi interese, indivizi care acum un an îşi jurau în public iubire şi loialitate eternă au devenit duşmani pe viaţă.
Şi asta am învăţat la şcoală. Când criza se adânceşte, judeci. Ca să judeci, arunci tot balastul şi simplifici. Iar schema rezolvării e simplă: conform legilor care guvernează această ţară, România a votat partide şi programe, nu premieri. Place nu place, ăsta e adevărul.
E luni dimineaţa şi România are premier, dar nu are Guvern.
Bună dimineaţa, descurcaţi-vă cum puteţi!