Curtea Constituţională a decis că legea de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie respectă dispoziţiile Legii fundamentale privitoare la revizuire. Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţia României, de pe 7 octombrie, va avea însă o dublă semificaţie pentru familiile olteneşti, după ce Consiliul Judeţean (CJ) Olt a decis să organizeze în aceeaşi zi un al doilea referendum, pentru atribuirea numelui Olt-Romanaţi judeţului.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că revizuirea Constituţiei prin redefinirea familiei în accepţiunea sa tradiţională este legală. „În urma deliberărilor (...), cu majoritate de voturi, a constatat că Legea de revizuire a Constituţiei României respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire”, arată CCR. Decizia Curţii se va comunica preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României şi se va publica în Monitorul Oficial al României, împreună cu Legea de revizuire a Constituţiei.
Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”
Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori „pentru” şi 13 „contra” (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).
Oltenii, copleşiţi de întrebări pe 7 octombrie
Referendumul pentru consfinţirea constituţională a familiei tradiţionale va avea o dublă însemnătate în Olt, după ce CJ a decis să organizeze, în aceeaşi zi, încă un referendum, pentru schimbarea denumirii judeţului Olt. La referendumul local din 7 octombrie, cetăţenii judeţului Olt sunt chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”. Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt, a arătat că demersul de atribuire a numelui Olt-Romanaţi se constituie într-o reparaţie morală şi istorică faţă de locuitorii fostului judeţ Romanaţi şi că populaţia nu va fi nevoită să schimbe documentele în situaţia validării referendumului.