Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ecaterina Andronescu: În viitoarea lege a educaţiei va trebui să avem un capitol special dedicat copiilor cu CES

Ecaterina Andronescu: În viitoarea lege a educaţiei va trebui să avem un capitol special dedicat copiilor cu CES

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat joi, la Bistriţa, că viitoarea lege a Educaţiei va trebui să cuprindă un capitol dedicat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES), care să prevadă un număr mai mare de profesori de sprijin şi o programă adaptată.

"Cred că în viitoarea lege va trebui să avem un capitol special dedicat copiilor cu CES, va trebui să ne gândim cum este mai potrivit ca ceea ce se cheamă astăzi CJRAE, unităţile acestea conexe, să lucreze împreună cu inspectoratul şcolar în aşa fel încât să nu avem situaţia pe care o avem aici. Avem o şcoală în care sunt 26 de copii cu CES şi nu au profesori de sprijin şi avem o şcoală în care avem un copil şi avem şi consilier şcolar şi profesor de sprijin şi logoped. Adică o mai bună distribuţie a resurselor este absolut necesară şi, fără îndoială, o creştere numerică a profesorilor de sprijin, pe care trebuie să îi şi pregătim special. Pentru că, în acest moment, din discuţiile pe care le-am avut cu doamna Ana Dragu ( care conduce Centrul de resurse şi referinţă în autism "Micul prinţ" al Asociaţiei Autism Europa Bistriţa -n.r.) a rezultat şi faptul că într-o clasă dintr-o şcoală de masă sunt puţini profesori în situaţia de a putea adapta programa şcolară la nevoile copiilor cu CES. Şi atunci va trebui să găsim soluţii şi pentru a încerca să facem acest lucru sau să le adaptăm la nivel naţional şi să încercăm să le trimitem în teritoriu cu aceste adaptări deja realizate", a afirmat ministrul.

Ecaterina Andronescu a precizat că şi examenele naţionale, în cazul elevilor cu CES, vor fi adaptate la noua programă dedicată lor, însă acest lucru se va putea întâmpla cel mai devreme de anul viitor.

Ministrul Educaţiei Naţionale a vizitat, la Bistriţa, Centrul de resurse şi referinţă în autism "Micul prinţ" al Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, conduse de Ana Dragu, unde a stat de vorbă cu terapeuţii şi a văzut exact cum lucrează aceştia cu copiii cu autism.

De asemenea, Ecaterina Andronescu a mai avut întâlniri cu directorii de şcoli şi cu reprezentanţi ai mediului economic interesaţi de învăţământul profesional dual. AGERPRES

Subiecte în articol: ecaterina andronescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri