Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia României, în recesiune tehnică: Adrian Negrescu spune ce „a trecut neobservat” în raportul INS

Economia României, în recesiune tehnică: Adrian Negrescu spune ce „a trecut neobservat” în raportul INS

de Redacția Jurnalul    |   

Economia României traversează o perioadă dificilă, însă noile date INS aduc și semnale pozitive. Adrian Negrescu explică de ce recesiunea actuală nu seamănă cu o criză economică majoră și când ar putea apărea primele semne de revenire.

Adrian Negrescu: „Nu suntem în criză economică”

Economia României traversează o perioadă de recesiune tehnică, marcată de scăderea consumului și încetinirea activității economice, însă fără semnele dramatice ale unei crize economice majore. Analistul economic Adrian Negrescu susține că noile date publicate de Institutul Național de Statistică arată o economie mai rezilientă decât anticipau mulți analiști.

Potrivit specialistului, unul dintre cele mai importante detalii din raportul INS a trecut aproape neobservat: revizuirea pozitivă a datelor economice pentru trimestrul al treilea din 2025.

„Ce a trecut neobservat astazi in raportul INS privind evoluția economiei este ca a revizuit in sens pozitiv datele pe T3 2025. Altfel spus nu avem decât 2 trimestre consecutive de scadere, T4 2025 si T1 2026. Mai mult chiar, evoluția din T1 este peste așteptări. Se estima o scădere de 2% insa a fost de numai 0,2%. Amănunte neinteresante pentru politicieni dar relevante pentru mediul economic. In esenta, economia este mai rezilienta decat estimau apostolii ,,apocalipsei economice".” a explicat analistul Adrian Negrescu.

Datele oficiale publicate miercuri de INS arată că Produsul Intern Brut al României a scăzut în primele trei luni din 2026 cu 1,7% pe seria brută față de aceeași perioadă din 2025 și cu 0,2% comparativ cu trimestrul anterior.

Adrian Negrescu: „Economia este încă la terapie intensivă”

Consultantul economic spune că România trece printr-o perioadă dificilă, însă situația este diferită față de marile crize economice din trecut. În opinia sa, scăderea consumului și încetinirea economiei sunt efectele directe ale măsurilor de austeritate, ale majorărilor de taxe și ale înghețării veniturilor populației.

„Datele de la Institutul Național de Statistică confirmă faptul că economia României este încă la terapie intensivă și că țara noastră e precum un bolnav care trebuie să treacă prin boală până să se facă bine. Suntem într-o perioadă în care datele macroeconomice arată, într-adevăr, o scădere semnificativă a consumului, o încetinire a economiei, dar vestea bună e că nu suntem în criză economică. Suntem într-o recesiune timp de trei trimestre, care se traduce prin scăderi de activitate, prin încetinire a consumului, dar nicidecum prin elementele constitutive ale unei crize majore, adică închideri de sute de mii de companii, pierderea a zeci de mii de locuri de muncă sau imposibilitatea oamenilor să își mai plătească ratele la bancă, așa cum s-a întâmplat la precedenta criză, când am avut nevoie de un moratoriu cu băncile pentru a salva casele oamenilor”, a menționat Negrescu.

Scăderea consumului lovește puternic micile afaceri

Potrivit analistului, cele mai afectate de actuala perioadă economică sunt microîntreprinderile și companiile mici, care resimt puternic scăderea vânzărilor și dificultățile de finanțare.

„Suntem într-o perioadă de recesiune pe care o anticipam încă de anul trecut, o perioadă în care se simt efectele măsurilor de austeritate, de însănătoșire a condițiilor de business, o situație în care, bineînțeles, tot ce a însemnat creșteri de taxe și înghețări de venituri pentru populație s-a tradus printr-o scădere a consumului, printr-o scădere a activității economice și, bineînțeles, printr-o multiplicare a efectelor negative, mai ales sociale, din această perspectivă. Altfel, ne va fi greu în continuare câteva luni până să ne fie bine din punct de vedere economic”, susține consultantul economic.

Acesta consideră că mediul de afaceri a început deja să se adapteze noilor condiții economice, iar acest lucru explică de ce România nu se confruntă cu un colaps economic.

„Nu asistăm la o prăbușire economică, asistăm doar la o recalibrare a economiei pe noile tendințe de consum. Cu toții ne-am redus cumpărăturile, ne-am redus activitățile, inclusiv din domeniul serviciilor, iar acest lucru se vede în economie”, a adăugat Negrescu.

Primele semne de revenire economică ar putea apărea din toamnă

Analistul economic estimează că a doua parte a anului 2026 ar putea aduce primele semnale pozitive pentru economie, inclusiv o ușoară revenire a creșterii economice.

„E probabil ca din a doua parte a anului să vedem și primele semne bune ale revenirii economice. Nu este exclus ca lunile septembrie-octombrie să aducă un avans economic de 0,6-0,8%, iar acest lucru să confirme, practic, estimarea unei mari majorități a agențiilor de rating că România va încheia anul 2026 pe un plus. Un plus mic, 0,5-1%, dar o creștere economică, nicidecum un an întreg de recesiune”, a adăugat consultantul economic.

Problema majoră: accesul dificil la finanțare

În opinia specialistului, una dintre cele mai mari probleme ale economiei românești este lipsa capitalului de lucru și accesul tot mai dificil la credite pentru companii.

„Din această perspectivă, cred că este datoria viitorului guvern să găsească soluții pentru a stimula mediul bancar să ofere capital de lucru companiilor. Chiar și cu garanția statului, cu ajutorul statului, este nevoie să repunem motorul finanțării pe linia de plutire, să repornim acest motor esențial pentru plățile din economie”, a completat specialistul.

Negrescu consideră că stimularea consumului ar trebui să devină o prioritate pentru autorități, inclusiv prin reducerea taxării muncii și majorarea valorii tichetelor de masă.

„Mai este un lucru extrem de important pe care trebuie să-l facem: să găsim soluții pentru a crește consumul. Să umblăm poate la taxele pe muncă, să dăm posibilitatea companiilor de a lăsa mai mulți bani în buzunarul angajaților. Un element esențial care poate fi aplicat foarte rapid este creșterea valorii tichetelor de masă, un mod prin care oamenii își pot asigura măcar o masă caldă în fiecare zi, dincolo de achizițiile din hipermarketuri”, a adăugat Adrian Negrescu.

Subiecte în articol: recesiune tehnica adrian negrescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri