Pe măsură ce perioada concediilor se apropie de final, românii încep să economisească pentru noul an școlar și universitar și pentru evenimentele comerciale din ultimul trimestru al anului.
Un studiu realizat recent de Dynata pentru Revolut în România a arătat că 42,3% dintre respondenți apelează la băncile digitale deoarece acestea îi ajută să economisească. Unul din doi respondenți din categoria de vârstă 45-54 de ani consideră că realizarea de economii reprezintă principalul beneficiu al băncilor digitale. Chiar și generațiile mai mature (65+) apreciază că economisirea este un avantaj obligatoriu pentru băncile digitale (46%). Milenialii
din segmentul de vârstă 35-44 acordă și ei importanță conturilor de economii oferite de băncile digitale (42%, similar mediei generale), în timp ce pentru generația mai tânără (18-24 de ani) posibilitatea de a economisi influențează mai puțin alegerea unei bănci digitale (35%).
Din datele interne ale Revolut reiese că 31% din totalul clienților care dețin conturi de economii se încadrează în segmentul de vârstă 25-34 de ani. Ei sunt urmați de segmentele de vârstă 35-44 de ani (25,33%) și 18-24 de ani (24,8%). Clienții cu vârste cuprinse între 45-54 de ani reprezintă 13,45%, iar cei de 55-64 de ani, 4,23%.
În medie, un client a pus deoparte 3.711 lei în Conturi de economii, reprezentând echivalentul unui salariu minim brut la nivel de economie. Totuși, generațiile mai mature (peste 45 de ani) dețin economii mai mari ca sumă medie per utilizator față de generațiile sub 35 de ani.
Cea mai mare sumă medie economisită a fost înregistrată pentru segmentul de vârstă 35-44 de ani - 5.529 lei.
Următoarea categorie de vârstă care este de asemenea preocupată de economisire e reprezentată de segmentul 55-64 de ani, cu o sumă medie economisită de 4.484 RON, în timp ce 5,12% din suma totală a economiilor făcute de clienții români în conturi de economii Revolut este asociată aceleiași categorii de vârstă.
După ei, pe poziția a treia, se află generația mai matură, din segmentul 45-54 de ani, cu 4.372 de lei în medie per client (15,85% din valoarea totală a fondurilor din conturile de economii).
Generația Z (18-24 de ani) a pus deoparte, în medie, 1.459 de lei, în timp ce sumele economisite de acest segment de vârstă se ridică la 9,75% din fondurile totale economisite.
(sursa: Mediafax)