Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Educație financiară. 4 metode de planificare a bugetului familiei

Educație financiară. 4 metode de planificare a bugetului familiei

de Redacția Jurnalul    |   

Există câteva principii de planificare financiară în familie care aduc stabilitate și ajută la atingerea obiectivelor legate de bani.

Planificare financiară în familie: 4 sfaturi-cheie la împărţirea bugetului lunar, de la salariul minim în sus

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne spune cum să ținem evidența cheluielilor lunare. 

Ce faci când ai puţini bani

Atunci când avem puţini bani, salariul minim pe economie, trebuie să fim foarte specifici, să ne uităm la fiecare leu care contează. Adică bugetul nostru de cheltuieli să fie foarte detaliat. Să ne uităm la fiecare detaliu. 

Dacă pe măsură ce ne cresc veniturile suntem ambiţioşi, muncitori în viaţă, putem încet, pas cu pas, să fim mai relaxaţi. Să zicem că avem acum 10 categorii de cheltuieli şi, de exemplu, pe partea de îmbrăcăminte le punem pe toate - şi haine, şi accesorii, şi pantofi. Pe măsură ce ne cresc şi mai mult veniturile şi suntem peste media la nivel naţional, care este 5.200 de lei net pe lună, putem să fim şi mai relaxaţi şi să ne împărţim banii în doar câteva categorii - nevoi, dorinţe, partea de sănătate şi educaţie separat, şi diverse - o rezervă pentru situaţii neprevăzute.

1 leu pe zi face diferenţa

Dacă vei reuşi, practic o să evoluezi. Nu căuta revoluţie, să faci deodată economii mari. În România, se economiseşte 6% în medie. Nu economisi deodată 20%, pentru că e o schimbare bruscă a stilului de viaţă, apare frustrarea şi vei renunţa repede.

1% pe trimestru înseamnă, într-un an, 4%. Adică 1 leu pe zi, care în 90 de zile înseamnă 90 de lei. La venituri medii pe o familie în România, de 8.000 de lei pe lună, în 4 ani poţi să faci 16% şi tot aşa.

Un alt sfat este ca pe măsură ce veniturile noastre cresc, cheltuielile să nu crească la fel de repede. Din păcate, mulţi când câştigă mai mult imediat cheltuie mai mult. Doar aşa poţi să creşti prosperitatea în viaţă, pas cu pas. Evoluţie, nu revoluţie!

Trebuie să ai obiective la sfârşitul drumului - dacă economiseşti fără să ştii de ce o faci, pentru zile mai negre, o să-ţi creezi motivaţia pe parcurs. 

Subiecte în articol: buget familie educație fnanciara bani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri