Iar la acest ultim punct e bine să aducem în discuție cartea Liber Abaci (Cartea Abacului - din anul 1202) ce a rezolvat o problemă ce privea creșterea populației iepurilor. Soluția, generație de generație, a dus la o secvență de numere, cunoscută ca șirul lui Fibonacci.
De la iepuri, ajungem la cel ce s-a cocoțat în vârful lanțului trofic, omul, dar și la ceea ce zicea Einstein legat de albine. Felul în care sunt organizați oamenii în prezent face ca anumiți indivizi să conducă specia, fără să indice limpede direcția și fără să transpară metodele.
Această problemă merită pusă pe tapet, fiindcă trebuie să existe un plan rațional, care să se ridice deasupra instinctelor și să-i permită speciei să continue să se plaseze în fruntea lanțului, văzând modul de supraviețuire a albinelor și iepurilor.
Din păcate, după cum evoluează acum lucrurile, specia umană, odată cu înmulțirea, tinde să-și distrugă și bazele dezvoltării. De aceea e important apelul la rațiune și, implicit, la educație. Și transparența are rolul său, fiindcă, atunci când lipseşte, sunt contrazise principiile pe seama cărora funcționează rațiunea.
Ca să rezum, deși ne-am cățărat „la vârf”, arheologii nu prididesc să descopere fosilele unor animale care nu se știe de ce au dispărut. Evoluția din prezent pare a fi logaritmică, ca urmare a percepției noastre asupra vieții, ceea ce poate avea ca și consecință o cădere exponențială.
Relativ în aceeași ordine de idei, Nassim Nicholas Taleb, autorul cărții „Lebăda neagră - Impactul foarte puțin probabilului” scrie pe facebook: „Când nu am nimic de pierdut sunt prost!”. Afirmație care nu e o simplă hiperbolă, o exagerare retorică. Fraza rezumă o întreagă filosofie a educației.
Ideea de bază e că înveți cu adevărat doar din situațiile în care ai ceva de pierdut, în care riști ceva cu adevărat, în care îți pui pielea la bătaie (you have skin in the game). Mai mult: când nu ești implicat direct, educația, învățarea pur teoretică este în mod firesc plictisitoare.
„Există însă o dimensiune și mai vitală. Multe persoane dependente de droguri, care în mod normal au un intelect mediocru și o agerime mentală asemănătoare cu a unei conopide sau a unui expert în politică externă, sunt capabile de cele mai ingenioase trucuri pentru a-și procura substanțele de care au nevoie. Când intră în programe de reabilitare, li se spune că dacă și-ar folosi pentru a câștiga bani legal măcar jumătate din energia mentală pe care o consumă încercând să facă rost de droguri ar ajunge în mod garantat milionari, însă degeaba. În absența dependenței, puterile lor miraculoase dispar. Drogurile acționează ca o poțiune magică ce conferă puteri miraculoase celor care o caută, însă nu și celor care o beau”, observă Taleb.
Ce înseamnă asta? Că educația nu trebuie să fie o „bulă” izolată de viața reală. Nu înseamnă că teoria nu e importantă și că trebuie să ne bazăm doar pe „școala vieții”. Ci că nu asimilăm cu adevărat teoriile decât atunci când le aplicăm în situații de viață în care avem lucruri reale de pierdut și de câștigat.
„Nu m-am gândit niciodată că matematica poate fi ceva interesant pentru mine până n-am aflat despre produsele financiare derivate. Am decis imediat că ele vor constitui cariera mea. Era o combinație de trading financiar și teorii ale probabilității. Când îmi asumam riscuri reale tranzacționând, deodată parcă aveam un al doilea creier, iar calculele probabilistice complicate deveneau brusc ușor de analizat și de vizualizat. Când apare un incendiu, fugi mai repede decât în orice competiție. Când schiezi la vale, unele mișcări le faci fără efort. După care, când riscul dispare, redevin prost. Mai mult, ca trader, matematica pe care o foloseam era adaptată problemelor pe care trebuia să le rezolv ca o mănușă, spre deosebire de cercetătorii academici, care au o teorie și caută o aplicație pentru ea. A aplica matematica unor probleme practice era cu totul altă treabă; însemna să capeți o înțelegere profundă a problemei înainte de a o pune în ecuații. Mulți copii ar învăța să iubească matematica și mai ales să recunoască modurile în care ea este aplicată greșit dacă ar avea o miză reală, o investiție”, subliniază Taleb.
Și încă o precizare, tot a lui Taleb. El consideră că natura nu iubește nimic din ceea ce este prea mare, pentru că e fragil. Dovada e densitatea speciilor. Insulele mici au mai multe specii pe metru pătrat decât cele mari și decât continentele.