Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Începem cu numele implicat în politică - Tomac: „Firește, astăzi, gândul ne-ar putea purta la Toma. În Croația, există un astfel de nume. Doar că în sudul Basarabiei și nordul Dobrogei, în trecut, acesta - provenit fiind din Tomai - a avut înțelesul de herghelegiul. Nume luat după îndeletnicirea de crescător de cai, proprietar de cai, ori de fel din satul Tomai (sudul Basarabiei). Localitatea își trage numele tot de la un herghelegiu”.
Detaliat: „Tomai/Tomac sunt cuvinte dintr-un dialect al tătarei nogai. De astfel, până în 1812, nu puține sate din Bugeac erau locuite de nogai. În locul acestora vor fi aduși găgăuzi, bulgari, nemți etc. Numirea herghelegiului drept tomai a rămas însă. Tomai, Tomac - nume legate, așadar, de herghelie”, a punctat reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi.
Un băiat bun la toate
Trecem mai departe, la originea numelui Pomohaci: „Pomohaci este un nume întâlnit în Maramureș, nordul Ardealului și Bucovina. Cu origini rutenești/ucrainene (Помохач/Pomohaci). Provenit din «îndeletnicirea» de pomohaci - argat, calfă, ucenic, «asistent» al unui meșteșugar/lucrător într-un atelier (fierărie, tâmplărie etc.), un băiat «bun la toate», care ajută, ori vrea să «fure» o meserie. În zona huțulă și în Maramureș, pomohaciul ajuta la mulsul oilor, prepararea brânzei la stână etc. Literal, pomohaci se tălmăcește prin «ajutătorul», «săritorul». Provine din verbul (do)pomohati/pomogati - a ajuta. În trecut, de asemenea, pomahaci pentru «ajutător». Rădăcina termenului: pomoga/pomoha (ucr.) - ajutor, sprijin”.
Energie de argat
Și dacă tot veni vorba despre pomohaci/argat/calfă/ucenic, să descoperim și sensurile termenului argat: „Slugă la un stăpân, care se ocupă de gospodărie, munci agricole grele, îngrijirea animalelor. În vorbirea curentă, termenul este folosit adesea în sens peiorativ - slugă, om exploatat, aflat la cheremul cuiva. Cuvânt împrumutat în română din bulgară (аргат/argat). La origine, termen vechi grecesc - ἐργάτης (ergátes) - lucrător, muncitor. Derivă din ἔργον (ergon) - lucrare. Rădăcină des întâlnită în terminologia modernă - ca, de pildă, în cuvântul «energie»: en (în) + ergon (lucrare/acțiune). În neogreacă, pronunțat ἀργάτης (argátis). În Balcani, termenul argat (lucrător, muncitor) va desemna, în timp, o slugă tocmită pentru munci agricole și gospodărești deloc ușoare”.
O pată de culoare
Tot aici, o expresie bizară - a (se) iscrăși: „Întâlnită în Muntenia și sudul Ardealului (învechit). A (se) iscrăși are sensul de a născoci, inventa ceva, a se introduce undeva în mod suspect, a (se) înfiripa, a face ceva frumos. «Slovele aceale cu care se întrebuinţează astăzi Ruşii... fură iscrăşite de Chiril» (Petru Maior, «Istoria pentru începuturile românilor în Dachia» - 250). «De unde s-a mai iscrășit și ăsta» - cu sensul: de unde a mai apărut, pe neașteptate, și «podoaba» asta (apud. Vasile Ion). Provenit din slavă - iskrașenie (iskrasit, iskrașat; искрашение/искрасит/искрашат. Adesea, cu «z» în prefixul slavei sud-dunăreane - izkrașenie, izkrasea. Având înțelesul, întru început, de a zugrăvi, a împodobi, a înfiripa/născoci ceva nou în culori. Rădăcina - kras/a - frumusețe; krasiv - frumos. Ceva ce prinde viață, undeva, prin (ca o pată de) culoare”.
Pastila de religie
Și nu ne duce pe noi în ispită…
La „Pastila de religie” vă supunem atenției alți doi termeni interesanți - iscușenie și năpastă. Gheorghiță Ciocioi dixit: „Eva, cum bine se știe, a fost cea dintâi care «a gustat» din fructul oprit… În decursul timpurilor, românii au folosit în rugăciunea «Tatăl nostru» termeni precum ispită, năpastă, iscușenie, pentru a desemna «cercarea» omului de către Dumnezeu. Cu toții, de origine slavă. Astfel, în 1679, Dosoftei, în «Litughierul» său, la «Rugăciunea Domnească» folosește expresia: «și nu ne băga la iscușenie». Cuvântul dat este folosit dintru început în textele kirilo-metodiene, alternând mai apoi cu «napast», în scrierile slave după anul 1000 («Evanghelia lui Ostromir», «Evanghelia de la Arhanghelsk» etc.).
«Iskușenie» rămâne însă, de departe, cel mai întrebuințat termen în «Rugăciunea Domnească» din limba slavă veche, dar și în traducerile în limbile slave moderne - abia în ultima vreme versiunile rusești și ucrainene folosind pentru «ispită» un termen apropiat de cel din română («ispîtaniu» = «în ispită», la probă, examen, cercare etc. - rusă, 2001; «viprobovuvannia» = încercare, ispită etc. - în ucraineană, 1992). Fără însă cu vreo prea mare «trecere» printre credincioși, acesta rămânând numele «recept» pentru «ispită» la «Tatăl nostru»”.
De la gust la iscusință
Care sunt până la urmă rădăcinile iscușeniei? „Pe scurt: «iskușenie» provine din «kusam», însoțit de particula «iz», având sensul de «a gusta» (din ceva)/«a degusta»/«a încerca», «a testa». Alte sensuri apropiate în limba slavă veche: a sorbi, a mânca/încerca o mâncare încet cu lingurița. «Kus»/«vkus» (slav. gust). Sub aspect religios: a fi ademenit, dar și pus la cercare/probă totodată. În română, termenul slav, astăzi, a rămas doar pentru «un om priceput», ori «dibăcia» cuiva, sub formele «iscusit», «iscusință» (ca exemplu apropiat: o bucătăreasă, care a gustat/probat nenumărate mâncăruri, a devenit «iscusită» în arta sa). Dincolo de toate, «gustatul», punerea la probă din Eden «poartă vina», iată, pentru «iscușenie» - cuvânt știut acum la noi doar din scrierile vechi”.
Năpustire
Cum se tâlcuiește cuvântul „năpastă” din unele versiuni românești ale rugăciunii „Tatăl nostru”: „Termenul «năpastă» (redat prin «năpaste», dar fiind, de fapt, o formă de singular) poate fi întâlnit în «Rugăciunea Domnească» atât la Coresi (1561), cât și în Noul Testament de la Bălgrad (1648). Redă cuvântul slav (folosit mai mult în Răsărit o vreme) «napasti», provenit din «napadati»/ «na-padenie» (cu înțelesul primar de «a cădea»/«cădere»). De altfel, cele două cuvinte sunt întâlnite și în românește: năpastă (se spune chiar: «a căzut năpasta» și «a năpădi» (cu înțelesul de «a împresura»). Sensul, în slava veche, este cel de «atac», «năpustire», «ofensivă». Așadar, o situație mult prea dificilă, o încercare căreia s-ar putea să nu-i facem față, o «năpastă». În această cerere din «Tatăl nostru», ne rugăm, prin urmare, ca Domnul să nu îngăduie să cădem în încercări peste puterile noastre, «izbăvindu-ne de cel rău»”.
Întâmplare rea
Aproape de încheiere: „Este cu neputință, desigur, să oprim lucrarea ispititoare/«atacul» diavolului asupra lumii, fiind astfel mereu în «năpaste», venite fie din partea celui rău, fie prin oamenii din jur. Cu ajutorul lui Dumnezeu, stă însă în puterea noastră să rezistăm acestor «atacuri». Ispita, prin termenul dat, are mai degrabă înțelesul de «întâmplare rea», ca în pasajul din Noul Testament: Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu (Matei 26, 39), Ghetsimani fiind o grădină a unei suferințe fără seamăn - Domnul știind însă că «paharul» făcea parte, totuși, din planul divin”.
În sudul Basarabiei și nordul Dobrogei, în trecut, numele de Tomac - provenit fiind din Tomai - a avut înțelesul de herghelegiul. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Tomai/Tomac sunt cuvinte dintr-un dialect al tătarei nogai. De astfel, până în 1812, nu puține sate din Bugeac erau locuite de nogai. În locul acestora vor fi aduși găgăuzi, bulgari, nemți etc. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
În zona huțulă și în Maramureș, pomohaciul ajuta la mulsul oilor, prepararea brânzei la stână etc. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Literal, pomohaci se tălmăcește prin «ajutătorul», «săritorul». Provine din verbul (do)pomohati/pomogati - a ajuta. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
În Balcani, termenul argat (lucrător, muncitor) va desemna, în timp, o slugă tocmită pentru munci agricole și gospodărești deloc ușoare. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Citește pe Antena3.ro
