Deși face parte din aceeași categorie cu usturoiul și ceapa, prazul este considerat a fi un aliment cu multiple proprietăți printre care și afrodiziace, scrie clicksanatate.ro.
Un aliment de la care poți consuma atât frunzele cât și tulpina, acesibil cu un gust asemănător cepei însă oarecum mai dulce, este extrem de util în perioadele stresate, când ești răcit sau dacă te confrunți cu diabetul.
Bogat în apă și vitamina A, C, E, K, B îți aduce și un aport de minerale dintre care amintim fier, magneziu, calciu și nu în ultimul rând potasiu.
Ideal pentru metabolismul hepatic
Frunzele verzi ale prazului sunt bogate în aminoacizi esențiali care ajută la buna funcționare mai ales a metabolismului hepatic, iar flavonoizii, ka,pferolil și compușii sulfurați ajută la prevenirea aterosclerozei deoarece îi conferă prazului proprietăți antihipertensive, transformând prazul într-un protector al sistemului circulator.
Consumat seara la cină, prazul te va ajuta să dormi mai bine tocmai datorită kampferolului ce menține nivelul de serotonină și dopamină în parametri optimi, prevenind stresul.
Află ce tratamente naturiste există pe bază de praz AICI
Are efect antioxidant
Practic , prazul este plin de antioxidanți benefici pentru a preveni infecțiile respiratorii.
Astfel este cea mai naturală metodă de a ține virozele la distanță și de a stimula menținerea imunității pe tot parcursul anului.
Fiind un bun hipoglicemiant, poate fi consumat și de persoanele dependente de insulină, în plus, datorită proprietăților laxative de care se bucură, va ajuta la buna funcționare a tranzitului menținând astfel colonul sănătos.