Jurnalul.ro Ştiri Externe Egipt: Poliţia a arestat două persoane în legătură cu naufragiul unei ambarcaţiuni cu sute de imigranţi

Egipt: Poliţia a arestat două persoane în legătură cu naufragiul unei ambarcaţiuni cu sute de imigranţi

Autorităţile egiptene au arestat sâmbătă două persoane în legătură cu naufragiul unei ambarcaţiuni cu imigranţi în urma căruia şi-au pierdut viaţa cel puţin 162 de persoane, a relatat agenţia de presă de stat MENA, preluată de DPA. 

Poliţia i-a arestat pe cei doi - un pescar şi mama sa - în provincia Beheira din Delta Nilului, în largul căreia s-a scufundat miercuri o ambarcaţiune cu sute de imigranţi la bord. 

Procurorii au dispus ca cei doi suspecţi să rămână în arestul poliţiei timp de patru zile în aşteptarea investigaţiei privind implicarea lor în accident, a precizat MENA, fără a oferi alte detalii. 

Site-ul egiptean de ştiri al-Youm al-Sabaa a scris că bărbatul şi mama sa au fost arestaţi pentru că şi-ar fi folosit barca de pescuit pentru a transporta imigranţi de la mal către ambarcaţiune înainte ca aceasta să pornească în tragicul voiaj. 

Joi, patru membri ai echipajului ambarcaţiunii au fost arestaţi. 

În total, 164 de persoane au fost salvate după scufundarea ambarcaţiunii în Mediterana, în largul oraşului Rosetta, potrivit guvernatorului provinciei, Mohammed Sultan. 

Informaţiile sunt contradictorii în privinţa numărului persoanelor care se aflau la bordul ambarcaţiunii. Unele media egiptene au relatat, citând supravieţuitori, că la bord se aflau circa 500 de persoane, deşi capacitatea ambarcaţiunii era de 150. 

În ultimii ani, Egiptul s-a confruntat cu o creştere a numărului de imigranţi care încearcă să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa. 

Tulburările regionale şi rata mare a şomajului sunt considerate printre principalii factori care îi determină pe imigranţi să se aventureze în astfel de călătorii riscante.

AGERPRES

Subiecte în articol: migranti inecati in egipt
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri