Dar să iscodim periplul pământean al acestui geniu aiurit, care nu se pieptăna cu zilele, încălța șosete desperecheate și fuma trabucuri botezate după propriu-i nume.
Negricios dolofan cu păr periuță, pruncul Albert a fost în primii ani de viață, una liniștită și răsfățată, de întâi născut, mut ca un pește. Îngrijorați, părinții, evrei întreprinzători din sudul Germaniei, și-au purtat băiețelul la mai mulți medici, cu speranța că vor risipi misterul îngrijorătoarei întârzieri. În van. Albert n-a scos niciun cuvânt până aproape de patru ani, când, într-o seară la masă, a constatat liniștit: „Supa e prea fierbinte”. Se spune că, interogat pe tema muțeniei sale de doamna Einstein, care era curioasă de ce odorul ei n-a articulat nici măcar un „of” atât amar de vreme, micuțul i-ar fi replicat sec: „Până acum, totul a fost în ordine”. Albert a început să pronunțe cuvinte și propoziții din ce în ce mai elaborate, doar că își petrecea cea mai mare parte a timpului singur, evitând tovărășia gălăgioasă a celorlalți băieți de seama lui. Nimic nu-l fascina mai mult decât un joc cu cuburi din lemn, cu ajutorul cărora ridica structuri impresionante.
Ghici ce-am în geamantan?
Asta până într-o zi când a descoperit uluit electricitatea. Tatăl și unchiul lui Albert își câștigau existența dintr-o afacere cu baterii, generatoare, conductori etc. Cum cei doi frați îl luau pe micuț des cu ei la magazinul familiei, acesta a avut prilejul să-și bombardeze rudele cu întrebări care mai de care mai provocatoare: „Ce-i electricitatea? De ce este invizibilă? Ce viteză are? Din ce e alcătuită? Mai există și alte forțe la fel de puternice și periculoase?”. Pentru a-i domoli cumva curiozitățile Einstein senior i-a dăruit fiului său o busolă, deșteptându-i astfel alte și alte nedumeriri. La zece ani, băiețelul palid cu părul sârmos nu mai era deloc interesat de lecțiile plictisitoare de la școală. A început să citească cu aviditate. Orice carte relaționată cu știința era devorată în câteva zile. Doar mama, pedagogă calmă și atentă, îi mai intra în voie, învățându-l să cânte la vioară, activitate care-l relaxa pe agitatul Albert. De altfel, la maturitate, singurele lucruri pe care Einstein le căra după el în lungile sale deplasări erau câteva haine îngrămădite într-un geamantan și vioara, de care rareori se despărțea: „Acordurile ei îmi calmează mintea, mă ajută să gândesc”, explica savantul ori de câte ori era chestionat în legătură cu bagajul misterios.
„Sergenții” înguști la minte
Singura problemă legată de libertatea pe care și-a luat-o Albert în liceu a fost că profesorii, frustrați și umiliți de acest elev dificil care-i supunea zi de zi tirului lui necruțător de mirări, l-au terorizat la rândul lor. I-au interzis să le mai adreseze întrebări, revărsând spre preadolescentul firav ordine și directive absurde, iar părintelui i-au transmis scurt: „Orice carieră va încerca, Albert nu va reuși nimic în viață”. Familia Einstein nu s-a sinchisit însă prea mult de aiurelile iuncherilor unși dascăli, ba chiar i-au dat dreptate fiului, care-i firitisea pe acești profesori înguști la minte cu o etichetă prea puțin măgulitoare: „sergenți”. Pentru a-l împăca pe Albert, tatăl i-a făcut cadou o carte de geometrie, în vreme ce unchiul preferat îl provoca în fiecare seară cu probleme spinoase de algebră. Când acestor doi bărbați li s-a adăugat și studentul Max Talmey, prieten de familie, Einstein junior a plonjat nesățios în lectura Bibliei, a studiilor religioase, a istoriei, a astronomiei. Tot ce nu se preda la școală, Albert își procura singur, cizelându-și cunoștințele de matematică, fizică, chimie etc.
Fuga în Italia
Primul moment important din viața adolescentului rebel s-a consumat când familia Einstein a decis să părăsească Bavaria și să-și mute afacerea și reședința în Italia. Mama, tata, unchiul, surioara Maya, toți cei dragi, s-au cărăbănit în Piemont, lăsându-l pe Albert la München să-și termine școala. Avea 15 ani când a rămas singur, iar războiul cu profesorii de liceu era mai dur decât niciodată. Supărat și nervos, puștiul a început să-i trateze cu dispreț pe scorțoșii învățători. Jignit, unul dintre ei l-a numit pe Albert „câine leneș”, altul l-a informat pe directorul instituției că „micuțul evreu” îi îndeamnă la revoltă pe ceilalți colegi. N-o mai lungim. Albert a fost exmatriculat, exclus, dat afară din școală. Decizia l-a șocat pe tânărul Einstein. N-a mai reușit să bolborosească decât atât: „Cel mai mare dușman al adevărului este respectul orbesc pentru autoritate”. Și și-a luat tălpășița spre Italia.
„Nicio școală nu va pune stăpânire pe mintea mea”
Italia cu munții, muzeele, galeriile de artă, librăriile și concertele ei, cu ospitalitatea și nepăsarea ei, l-a ajutat pe Albert să depășească șocul suferit în Germania. S-a alăturat familiei și a început să lucreze la o teorie relaționată cu electricitatea și magnetismul. Când a fost gata, curajos, a publicat-o, fără a culege însă vreo apreciere din partea savanților consacrați. Până la urmă nu era decât un tânăr exmatriculat din liceu, care vântura orașele și bibliotecile peninsulei chitit să se desfete cu fructele gândirii lui Copernic sau Galilei. Cum nici afacerea tatălui nu mai mergea ca pe roate, Albert și-a făcut atunci primul plan coerent: „Voi fi profesor de fizică, e știința cea mai ofertantă, și voi preda la Universitate, dar până atunci, musai să finalizez liceul”. Nu s-a mai întors însă în rigida Germania, ci a cotit-o spre Elveția. Tot atunci, Einstein și-a stabilit și țelul vieții: „Nicio școală nu va pune stăpânire pe mintea mea. Trebuie să-mi păstrez cu orice preț libertatea de a gândi. Ea este pentru mine mai importantă chiar și decât o soție sau un copil”. Și chiar așa a fost…
Cei mai fericiți ani
Tinerelului Albert Einstein i-au plăcut atât de mult Elveția, helveții și helvetele încât nu numai că și-a încheiat studiile liceale, dar s-a înscris și la Politehnica Federală din Zürich, a absolvit-o cu succes în 1900 (în facultate era poreclit „Profesorul”, pentru că în laborator, în cafenea ori aiurea emitea cât ai zice pește noi teorii, ipoteze etc.), iar apoi s-a căsătorit cu Mileva Maric, singura studentă din grupă. A luat caimacul, cum s-ar spune. Cu diploma în mână, îndrăgostit-lulea și fără o lețcaie în buzunar, Albert a fost nevoit să-și lase visul la dospit. Și-așa nu-l angaja nimeni direct ca profesor. Și-a încercat norocul la Oficiul Elvețian pentru Patente, un cuib cald, unde a rămas vreme de opt ani. Au fost cei mai fericiți și mai fructuoși ani din toată existența lui.
Bomba atomică, televiziunea, călătoriile în spațiu
În 1904, la doar un an de la căsătoria cu Mileva - despre care se povestea că avea o minte chiar mai ascuțită decât a lui Albert (s-a susținut în epocă și că ea ar fi fost de fapt autoarea celor mai valoroase teorii marca Einstein!) - fizicianului trăsnit i s-a născut și primul băiat, Hans Albert. În următoarea perioadă, una magnifică (cine prelungite în familie, plimbări lungi, desfătare muzicală), Albert Einstein avea să publice cinci dintre cele mai importante lucrări științifice ale sale. Una, revoluționară, mai adăuga o dimensiune - timpul - celor trei deja cunoscute (lungimea, lățimea și adâncimea). Altele ofereau germenii unor idei care aveau să schimbe definitiv fibra umanității: bomba atomică, televiziunea, călătoriile în spațiu. Activitatea științifică a angajatului de la Oficiul Elvețian pentru Patente n-a rămas neobservată. În 1909, liderii Universității din Zürich i-au propus un post de profesor (de fizică). Visul lui Albert se împlinise.
Profesorul distras
Cu părul lui vâlvoi, cămășile necălcate, pantalonii prea scurți și șosetele desperecheate, Albert Einstein nu era doar un profesor de fizică genial, era un personaj. Din comoditate ori pur și simplu din neatenție, acest prof trăsnit nu se bărbierea niciodată decât cu apă, fără spumă de ras sau săpun, folosea bani din hârtie pe post de semne de carte și se încheia doar la nasturele de sus al hainei. „E mai simplu așa”, aprecia aiuritul Einstein.
Însurat de două ori
După divorțul de Mileva Maric, care a refuzat să-l urmeze la Berlin, unde Albert primise în 1913 o propunere de nerefuzat din partea Universității, savantul s-a recăsătorit cu o verișoară, Elsa. Au trăit fericiți în Germania până naziștii au luat puterea, la începutul anilor ’30, apoi au emigrat în America.
Un spion condamnat la moarte
Superstar la nivel mondial, Albert Einstein era tratat cu dispreț și nedreptățit în propria țară, în Germania, unde cărțile îi erau arse în piața publică. Mai mult, deoarece a refuzat să colaboreze cu Hitler în domeniul tehnologiei militare, Albert a fost declarat spion în 1931 și condamnat la moarte! Din fericire, în lipsă. La acea vreme profesorul onora o invitație a Universității din California.
Banii de Nobel, pentru copii
În 1922, Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru cercetările legate de „efectul fotoelectric”, studii materializate ulterior prin inventarea televiziunii (da, profesorului trăsnit îi datorăm și „cutia cu tâmpenii”). Banii primiți cu acest prilej au fost trimiși de Albert Milevei și celor doi copii ai lor: Hans și Eduard (pe care-i părăsise la Zürich).
144 de ani s-au împlinit pe 14 martie 2023 de la nașterea fizicianului Albert Einstein
„Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Aceasta este relativitatea”, Albert Einstein
„Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă decât relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți”, Albert Einstein
Albert era atât de distrat încât în noaptea nunții, când și-a dus (prima) mireasă acasă, a constatat stupefiat că pierduse cheile apartamentului!