Jurnalul.ro Ştiri Externe Elon Musk avertizează asupra ''roboţilor umanoizi'' în ''era abundenţei''

Elon Musk avertizează asupra ''roboţilor umanoizi'' în ''era abundenţei''

de Redacția Jurnalul    |   

Elon Musk a spus joi că viitorul inteligenţei artificiale (AI) va fi "o eră a abundenţei", cu un "venit universal ridicat" mai degrabă decât cu un venit de bază universal și a avertizat că "roboţii umanoizi" ar putea să îi vâneze pe oameni, transmite AFP.

Miliardarul american a participat la o discuţie cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak la primul summit global dedicat reglementării AI, organizat la Bletchley Park, în Regatul Unit.

În cadrul acestui eveniment, el a făcut unele predicții și a avertizat cu privire la viitorul inteligenței artificiale și impactul acesteia asupra societății.

Proprietarul companiilor SpaceX, Tesla şi X  a pronosticat că viitorul inteligenței artificiale va fi o „eră a abundenței”, în care oamenii vor beneficia de un „venit universal ridicat”. Acesta a menționat că, într-o astfel de societate, nu vor mai fi necesare locuri de muncă în modul tradițional, iar oamenii vor căuta un loc de muncă doar pentru satisfacția personală, nu pentru a-și asigura supraviețuirea.

În plus, Elon Musk a avertizat că există o amenințare potențială din partea roboților umanoizi, care ar putea înlocui oamenii în multe domenii de activitate. Acești roboți ar putea deveni extrem de avansați, urmărind și monitorizând oamenii în tot ceea ce fac. Musk a subliniat că aceasta poate fi o amenințare pentru intimitatea și libertatea noastră individuală.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri