Jurnalul.ro Special Anchete Emil Boc dă 1,2 milioane de euro pe tocat frunzele din Cluj-Napoca

Emil Boc dă 1,2 milioane de euro pe tocat frunzele din Cluj-Napoca

de Ion Alexandru    |   

Un nou tun marca Emil Boc la Cluj-Napoca. Primăria condusă de fostul premier al României din partea Partidului Democrat Liberal a atribuit, la sfârșitul lunii ianuarie, un contract în valoare de peste 1,2 milioane de euro către o firmă  din Corbeanca, judeţul Ilfov, pentru a debarasa resturile vegetale de pe spațiile verzi aferente cartierelor de blocuri din localitate. Societatea în cauză face parte dintr-un grup de firme abonate la contracte similare cu aceeași primărie a Clujului, începând cu anul 2008, care a înghițit de la municipalitate zeci de milioane de euro. Afacerile acestui grup au avut legături și cu alte administrații locale, inclusiv unele din Capitală, făcând, în 2009 și 2013, chiar obiectul unui raport al Curții de Conturi a României.

 

Potrivit SEAP (sistemul electronic al achizițiilor publice), în data de 30 ianuarie 2017, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, la conducerea cărora se află Emil Boc, a atribuit, prin licitație deschisă, un contract în valoare de 5.430.150 de lei, fără TVA, pentru achiziția de servicii de încărcare, transport și depozitare a resturilor vegetale de pe zonele verzi ale orașului. Contractul vizează, potrivit acestui anunț, două etape. Prima constă în încărcarea, descărcarea, stocarea și tocarea unor cantități cuprinse între 11.500 de tone și 45.000 de tone de resturi vegetale, iar a doua etapă vizează transportul acestor resturi vegetale pe distanțe cuprinse între 170.000 de kilometri și 675.000 de kilometri. La acestea, se adaugă servicii de depozitare constatând în cantităţi cuprinse între 11.500 de tone și 45.000 de tone de resturi vegetale.

 

Licitație cu un singur participant

Contractul, care are ca termen de derulare 38 de luni, a făcut, așa cum precizam mai sus, obiectul unei licitații deschise organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, principalul criteriu de atribuire impus de autoritatea contractantă fiind acela al prețului cel mai scăzut. Chiar și așa, la licitație s-a înscris un singur agent economic, în speță societatea SC Ro-Verde Landscaping SRL, cu sediul în Corbeanca, județul Ilfov. Aceasta este și societatea declarantă câștigătoare a licitației. Prețul inițial pe care primăria lui Emil Boc era dispus să-l achite pentru aceste servicii se ridica la 5.449.500 de lei fără TVA, în timp ce SC Ro-Verde Landscaping SRL a oferit un cost de 5.430.150 de lei.

În caietul de sarcini care a stat la baza derulării acestei licitații, autoritatea contractantă solicita operatorului economic care urma să primească acest contract să dețină o stație de compasat autorizată, unde urmează să fie transportate resturile vegetale, în vederea depozitării. Un alt criteriu impus este acela ca toate utilajele care urmează să execute transportul, atât pe raza Municipiului Cluj-Napoca, precum și în afara orașului, să fie dotate cu sisteme de monitorizare GPS și prin satelit.

Tot din caietul de sarcini mai aflăm că SC Ro-Verde Landscaping SRL va avea drept sarcină să încarce, descarce, să toace și să stocheze resturi vegetale provenite de pe zonele verzi, de pe spațiul public, respectiv din zone aferente blocurilor de locuinţe din Cluj-Napoca, urmând ca transportul să se realizeze de la indicatorul de ieșire de pe raza orașului, până la stația autorizată. De asemenea, depozitarea se va face și la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Cluj-Napoca.

 

Fost consilier prezidenţial, asociat în firma câștigătoare

Societatea Ro-Verde Ladscaping SRL, care a încasat acest contract, a fost înfiinţată în anul 2011, de o anume Maria Lazăr, în calitate de asociat unic, iar administrația companiei era asigurată de Cătălin Marius Vișan. În anul 2012, Maria Lazăr decide să-și cesioneze părţile sociale deţinute la SC Ro-Verde Landscaping SRL către Iuliana Madlen Lazăr și către administrator Cătălin Marius Vișan.

Potrivit unor surse, noul asociat Iuliana Madlen Lazăr este un fost consilier prezidenţial, din timpul mandatului fostului președinte Ion Iliescu, decorată în anul 2002 cu Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler.

Compania în cauză este deținută, în prezent, potrivit unei notificări a Oficiului Național al Registrului Comerțului, de către doi asociaţi, Ion Olteanu și Cătălin Marius Vișan. SC Ro-Verde Landscaping SRL a achiziționat, în anul 2014, de la doi asociaţi, Oprea și Marin Căpățînă, toate părțile sociale ale unei alte firme, SC Căpățînă Company SRL, iar, în anul 2015, împreună cu o altă societate, SC Garden Center Grup SRL, a preluat de la doi cetățeni greci (Ioakeim Batidis și Panagiotis Moschos) capitalul social al SC Agrodynamic SRL.

În afară de contractul cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, SC Ro-Verde Landscaping SRL Corbeanca a mai derulat, în anul 2013, un contract în valoare de 33 de milioane de lei fără TVA, pus la bătaie de Primăria Sectorului 6 din București, condusă la acea dată de liberalul Rareș Mănescu. Ese vorba despre o achiziţie făcută în vederea amenajării de spații verzi din cartierele Drumul Taberei și Militari, privind modernizarea urbanistică, a străzilor, trotuarelor și parcărilor din aceste arii.

SC Ro-Verde Landscaping SRL a primit două loturi din acest acord-cadru, primul în valoare de 18.087.899,61 de lei fără TVA, iar al doilea în valoare de 24.964.361,7 lei fără TVA. Celelalte loturi au fost adjudecate de către SC Construcții Erbașu SA în valoare de 20.463.919,52 lei fără TVA, respectiv de 21.534.596,16 lei fără TVA, dar și de societatea UTI Group, controlată de Tiberiu Urdăreanu, care a primit un lot în valoare de 2.687.450 de lei fără TVA.

 

Contracte de 15 milioane de euro de la primărie

Tot de la Registrul Comerțului, mai aflăm că asociatul actual al SC Ro-Verde Landscaping SRL, Ion Olteanu, dar și fostul acționar Iuliana Madlena Lazăr, au împărțit alte două companii abonate la contracte cu statul, dintre care unele foarte bănoase atribuite de aceeași Primărie a Municipiului Cluj-Napoca. Este vorba despre SC Eco Horticultura SRL și de SC Garden Genter Grup SRL, aceasta din urmă fiind, la rândul ei, asociată împreună cu Ro-Verde Landscaping SRL în SC Căpățînă Company SRL. La un moment dat, din structura acționariatului SC Eco Horticultura SRL a făcut parte și un anume Adrian Cobzaru, un abonat la contractele Primăriei Generale a Municipiului București.

În prezent, potrivit ultimelor date de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, SC Eco Horticultura SRL este deținută de către Ion Olteanu și de Ștefan Olteanu, în timp ce SC Garden Center Grup SRL este deținută, în calitate de unic asociat, de către Ion Olteanu. Eco Horticultura SRL a primit, în urmă cu doi ani, de la Primăria Sectorului 4, un lot dintr-un contract pentru prestarea de servicii arhitecturale urbanistice, lot în valoare de 2.443.438 de lei fără TVA.

Cea de a doua companie controlată de Ion Olteanu, SC Garden Center Grup SRL, a derulat zeci de contracte cu statul. Vom analiza, în continuare, doar relația contractuală a acestei societăți cu Primăria Municipului Cluj-Napoca, cea care a semnat contractul din 30 ianuarie cu SC Ro-Verde Landscaping SRL.

Astfel, în data de 13 decembrie 2008, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, la conducerea căreia se afla, la vremea respectivă, Sorin Apostu, a încheiat un contract având ca obiect achiziționarea de material dendrofloricol, respectiv achiziția de arbori, arbuști, trandafiri, gazon, flori anuale, bienale și bulbi. Loturile adjudecate de SC Garden Center Grup SRL se ridică la valoarea de 732.266,5 lei cu TVA (adică 209.219 euro, la cursul valutar de la vremea respectivă).

Relația SC Garden Center Grup SRL cu Primăria Cluj-Napoca a fost reluată, anul trecut, sub mandatul lui Emil Boc. În 3 februarie 2016, firma lui Olteanu a încheiat cu municipalitatea un contract în valoare de 1.390.000 de lei cu TVA (316.364 de euro), pentru furnizarea de material dendrologic.

În data de 24 februarie, aceeași municipalitate a atribuit aceleiași companii două loturi dintr-un contract vizând prestarea de servicii de întreținere și amenajare a zonelor verzi de pe raza Municipiului Cluj-Napoca, sectoarele Est și Vest, în valoare totală de 63.185.776,5 lei cu TVA inclusă, adică 14.360.403,7 euro.

Nu în cele din urmă, în data de 30 martie 2016, SC Garden Grup SRL a mai livrat către Primăria lui Emil Boc material dendrologic în valare de 42.000 de lei fără TVA.

 

Grădinar la Palatul Cotroceni

Patronul grupului de firme Eco Horticultura - Ro-Verde Landscaping SRL - Garden Center Grup, Ion Olteanu, este cunoscut în mass-media ca fiind “părintele spațiilor verzi din București”, după ce a derulat numeroase contracte cu mai multe primării de sector, dar și cu Administrația Lacuri Parcuri Agrement București (APAB).

Potrivit unor informații apărute în presă, însă, una dintre firme, SC Garden Center Grup SRL, este cea care ar fi primit, pe vremea când la conducerea României se afla Traian Băsescu, un contract în valoare de 118.000 de lei, pentru întreținerea spațiilor verzi din curtea Palatului Cotroceni.

 

Curtea de Conturi a verificat un contract atribuit de primăria lui Chiliman, în anul 2009

Firmele lui Ion Olteanu au făcut, în trecut, obiectul unui control al Curții de Conturi a României. Totul a plecat de la o sesizare referitoare la faptul că Primăria Sectorului 1, în timpul mandatului lui Andrei Chiliman, a alocat sute de milioane de lei pentru spațiile verzi către un grup de firme preferate. Inspectorii Curții de Conturi au considerat că prețurile practicate de aceste firme pentru plantarea de flori și arbuști sunt supradimensionate. În 2009, printr-un contract atribuit pe patru ani, primăria lui Chiliman a alocat peste 88 de milioane de euro. Cinci firme s-au abonat la aceste contracte, prin asociere. Este vorba despre Triumf Gardening, Geca P.M. Impex Bucureşti, Compania Romprest Service SA, Garden Center Grup Bucureşti și Maxi Design Construct. Acest contract a expirat în anul 2013, moment în care existau informații potrivit cărora Chiliman ar fi autorizat prelungirea lui pentru încă 110 milioane de euro.

Revenind la contractul care a făcut obiectul unui raport al Curții de Conturi, în vara anului 2009, edilul Sectorului 1 a încheiat un acord-cadru, cu durata de 42 de luni, pentru amenajare spaţii verzi, cu o valoare de 199.886.036 lei cu TVA, ceea ce reprezenta circa 47.591.913 de euro. Curtea de Conturi a constatat, atât în anul 2009, dar și în anul 2013, când acest contract a expirat, mai multe nereguli. Mai exact, inspectorii au raportat că extinderea verificărilor privind lucrările efectuate de SC Geca Impex SRL şi SC Eco Horticultura SRL (cea de-a doua firmă a lui Ion Olteanu), în anul 2009, pentru identificarea tuturor cazurilor de nerespectare a clauzelor contractuale prin decontarea unor preţuri mai mari faţă de cele din devizul-ofertă sau de nerealizare a lucrărilor contractate şi achitate, stabilirea eventualelor diferenţe achitate nedatorat şi dispunerea măsurilor de urmărire şi de încasare a acestora, potrivit legii.

În caietul de sarcini, Primăria lui Emil Boc cere firmei care a câștigat contractul să transporte resturile vegetale din oraș pe o distanță însumată, aferentă celor 38 de luni, de până la 675 de mii de kilometri.

Grupul economic din care face parte Ro-Verde Landscaping SRL a derulat contracte similare cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca atât în mandatul lui Sorin Apostu, cât și începând cu anul 2016. Cel mai important contract, în valoare de peste 63 de milioane de lei, a fost parafat în februarie anul trecut.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri