Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Emmanuel Macron, în faţa CIO pentru a sprijini candidatura Franţei pentru JO de iarnă 2030

Preşedintele Emmanuel Macron, în faţa CIO pentru a sprijini candidatura Franţei pentru JO de iarnă 2030

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, se va prezenta, miercuri, la Paris, în faţa Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), pentru a sprijini candidatura Franţei la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030, a anunţat, marţi, o sursă din dosar, citată de AFP.

"Preşedintele va participa şi va putea, eventual, să-i convingă, dar în orice caz noi sperăm", a precizat sursa citată.

Candidatura Alpilor francezi este singura în competiţia pentru JO 2030, însă criza politică din Franţa complică această misiune.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a condiţionat desemnarea Alpilor francezi drept gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030 de acordarea unor garanţii financiare de către guvernul francez şi de finalizarea la timp a lucrărilor din cele două regiuni vizate.

Comitetul Executiv al CIO a recomandat luna trecută Alpii francezi drept candidat unic la Jocurile Olimpice din 2030, iar oraşul american Salt Lake City pentru următoarea ediţie a Jocurile de iarnă, din 2034, ceea ce reprezintă penultimul pas înainte de această dublă desemnare oficială.

Decizia finală va fi luată de membrii CIO reuniţi pentru cea de-a 142-a Sesiune a forului olimpic mondial, la Paris, pe 24 iulie, cu două zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară.

Dacă dizolvarea Adunării Naţionale de către preşedintele francez Emmanuel Macron nu l-a îngrijorat luni pe şeful CIO, Thomas Bach, pentru care alegerile ''nu vor perturba Jocurile Olimpice de la Paris'', această întorsătură politică complică atribuirea ediţiei din 2030.

Garanţia de livrare a Jocurilor Olimpice ''va fi semnată de persoana care poate angaja guvernul'', a explicat Christophe Dubi, directorul executiv al Jocurilor în cadrul CIO.


AGERPRES 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri