Jurnalul.ro Ştiri Externe Emmerson Mnangagwa a câștigat alegerile prezidențiale din Zimbabwe

Emmerson Mnangagwa a câștigat alegerile prezidențiale din Zimbabwe

Emmerson Mnangagwa, președintele interimar din Zimbabwe, după căderea lui Robert Mugabe, și liderul partidului Zanu-PF, a câștigat alegerile prezidențiale. 

Oficialii de la Comisia Electorală din Zimbabwe au anunțat în dimineața zilei de vineri că Mnangagwa a obținut 50,8% din voturi, în timp ce Nelson Chamisa, candidatul din opoziție, a obținut 44,3%, potrivit The Guardian. Câștigătorul alegerilor este fosta mână dreaptă a lui Robert Mugabe. 
Șefa Comisiei Electorale din Zimbabwe, Priscilla Chigumba, a cerut țării să „meargă mai departe” cu speranță, în ciuda zilei de miercuri, când armata a deschis focul împotriva protestatarilor, ducând la moartea a șase persoane. 
Candidatul opoziției, Chamisa, a numit rezultatele „false”, solicitând comisiei să emită numerele „verificate și adecvate”. „Rezultatele sunt false, (...) le respingem, vom denunța întregul proces în fața unui tribunal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Mișcării pentru Schimbare Democratică, formațiunea lui Nelson Chamisa. 
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri