Cu toate acestea, țara deține resurse eoliene offshore capabile să genereze mult mai multă energie decât va avea vreodată nevoie națiunea. Conform studiului Băncii Mondiale din 2024, există un potențial de până la 7 gigawați (GW) de capacitate. În ciuda acestui fapt, în prezent nu există niciun proiect eolian offshore în desfășurare în România pentru a valorifica acest potențial. Acest lucru se datorează unei combinații de factori, deoarece o serie de provocări de reglementare, tehnice și de mediu bine fundamentate au împiedicat proiectele să avanseze spre faza de construcție. Deși este puțin probabil ca parcurile eoliene offshore să fie puse în funcțiune înainte de 2032, România și-a stabilit obiective ambițioase. Deocamdată, singurul lucru pe care au reușit să-l bifeze autoritățile sunt întârzierile foarte mari față de termenele asumate.
Niciun termen nu a fost respectat
În iunie 2024, în România a intrat în vigoare Legea 121 privind energia eoliană offshore. Legea stabilește o serie de termene pentru identificarea perimetrelor care urmează să fie concesionate, pentru emiterea unor reglementări, pentru elaborarea unei scheme de sprijin și pentru stabilirea unor taxe speciale pentru exploatarea acestor zone. Niciunul din aceste termene nu a fost respectat însă de autorități
Guvernul trebuia să aprobe, până la data de 31 martie 2025, în baza unui studiu de specialitate, lista perimetrelor eoliene offshore care urmează să fie concesionate. Această listă nu este aprobată nici acum.
Procedurile pentru studiul de specialitate trebuiau inițiate în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a legii privind energia eoliană offshore. Ele au fost lansate abia în mai 2025. După ce vor fi stabilite perimetrele, Ministerul Energiei va organiza o procedură de atribuire competitivă a contractelor de concesiune.
Legea energiei eoliene offshore mai prevede că trebuiau aprobate normele specifice privind procedurile de concesionare a perimetrelor eoliene offshore, cuantumul redevenţelor şi taxelor, precum şi schema de sprijin, până la data de 30 iunie 2025. Nici acest termen nu a fost respectat. Nici la această oră nu au fost aprobate normele.
După ce a fost aprobată această lege, subiectul eolienelor din Marea Neagră nu a fost inclus în discursul partidelor de la guvernare. De asemenea, nu prezintă interes nici pentru cele aflate în opoziție.
Guvernul vrea să dezvolte industria eoliană în porturi
Pentru a sprijini instalarea centralelor eoliene offshore, Guvernul vrea acum dezvoltarea în porturile românești a unor hale industriale de mari dimensiuni pentru producția și asamblarea componentelor eoliene (turnuri, pale, nacele, fundații). Aceste facilități vor fi amplasate în perimetre portuare sau în zone industriale adiacente, ce vor fi identificate în coordonare cu administrațiile portuare, prin procese de planificare spațială și reglementare urbanistică, în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Transportului Naval (SDTN), se arată într-un proiect al Guvernului. Aceste hale trebuie proiectate și amenajate structural astfel încât să permită desfășurarea operațiunilor de ridicare și manipulare grea. Echipamentele specializate (precum macaralele sau platformele mobile) vor fi, de regulă, furnizate și operate de dezvoltatorul proiectului eolian offshore sau de contractanții acestuia, în funcție de configurația proiectului.
Cum arată programul de implementare
Calendarul de implementare se structurează pe trei orizonturi de timp: termen scurt (0-12 luni), termen mediu (1-3 ani) și termen lung (3-5 ani), fiecare cu obiective și acțiuni specifice, se precizează în proiectul amintit. Pentru a asigura măsurabilitatea și o urmărire eficientă a progresului, planul va include și repere calendaristice, precum:
• finalizarea studiilor de fezabilitate și a evaluărilor portuare (până la sfârșitul anului 2026);
• lansarea primelor licitații pentru modernizarea porturilor și a facilităților logistice offshore (până la mijlocul anului 2027);
• începerea lucrărilor de construcție sau modernizare a primelor dane heavy-lift și a zonelor de depozitare (până la sfârșitul anului 2028);
• punerea în funcțiune a primei dane dotate cu sistem de alimentare electrică la cheu (OPS) și infrastructură digitală (până în 2029);
• obținerea capacității operaționale complete pentru cel puțin un hub portuar dedicat activităților eoliene offshore (până în 2030).
Acest calendar ar urma să fie detaliat suplimentar într-o anexă ulterioară și va fi actualizat anual, în funcție de progresul proiectelor și de disponibilitatea finanțării.
Ca de obicei, ne lovim de problemele de mediu
Pe de o parte, rețeaua existentă de transport al energiei electrice necesită modernizări semnificative și specifice pentru a gestiona volume mari de energie offshore. În plus, rămâne o incertitudine critică cu privire la impactul asupra mediului, în special în ceea ce privește rutele de migrație a păsărilor din apropierea Deltei Dunării, se arată într-o analiză publicată de CEE Energy News, un portalul dedicat analizelor în domeniul energetic în țările din Europa Centrală și de Sud-Est. Zone costiere extinse sunt deja desemnate ca zone protejate, necesitând o Evaluare Strategică de Mediu pentru a identifica zone de dezvoltare adecvate care să nu amenințe biodiversitatea. În plus, până de curând, România nu avea un cadru juridic dedicat pentru energia eoliană offshore. Legislația din 2024 a stabilit baza juridică necesară pentru acordarea de licențe de explorare, închirierea fundului mării și alte elemente de reglementare vitale.
Cele mai atractive amplasamente - 50 km de țărm
Adâncimea unică a Mării Negre joacă un rol central în determinarea modului în care România va putea să-și dezvolte parcurile eoliene. Foaia de parcurs identifică un potențial tehnic maxim de 76 GW, care este împărțit între două tehnologii principale: 22 GW pentru fundații fixate pe fundul mării și 54 GW pentru fundații plutitoare. Pentru fazele inițiale de dezvoltare, accentul rămâne ferm pus pe tehnologia cu fund fix. Cele mai atractive amplasamente din punct de vedere economic - acestea reprezintă cei 7 GW de capacitate potențială menționată anterior - sunt situate la aproximativ 50 de kilometri de țărm. Aceste zone sunt caracterizate de ape relativ puțin adânci, ceea ce le face ideale pentru fundații convenționale, cum ar fi monopiloți sau fundații cu fundații. Proiectele cu fund fix oferă în prezent un cost al energiei mai mic în comparație cu variantele lor plutitoare, în principal datorită maturității tehnologiei și adâncimii fundului mării românești disponibil în aceste zone, potrivit analizei citate.
Utilizarea instalațiilor offshore plutitoare, puțin probabilă
Deși majoritatea potențialului imediat poate fi atins cu fundații fixe, tehnologia eoliană plutitoare rămâne o componentă vitală a strategiei pe termen lung a României. În prezent, este puțin probabil ca energia eoliană offshore plutitoare (OSW) să fie utilizată în proiecte comerciale în România până în anii 2040. Foaia de parcurs sugerează că zonele potențiale de energie eoliană identificate ar putea facilita 6,4 GW de proiecte fixe și 2,3 GW de capacitate plutitoare pe termen mediu, cu și mai mult spațiu disponibil pentru proiecte plutitoare ulterior. Foaia de parcurs sugerează că punctul-limită de 65 de metri este o așteptare a industriei, deși, în practică, decizia finală între tehnologia fixă și cea plutitoare se ia pentru fiecare proiect în parte.
Cadru pentru dezvoltarea sectorului, insuficient
În timpul unei discuții în cadrul Black Sea Energy Week din februarie, Oana Ijdelea, membră a consiliului de administrație al Black Sea Oil & Gas, a susținut că actualul cadru pentru dezvoltarea energiei eoliene offshore rămâne insuficient. Ea a remarcat că îi lipsește un model financiar fiabil și împiedică investitorii să efectueze lucrări și studii preliminare esențiale. De asemenea, a subliniat o discrepanță semnificativă în proiecțiile energetice, sugerând că potențialul realist al României ar putea varia doar între 10 și 15 GW, față de cei 76 GW citați frecvent. În ciuda acestor eșecuri, ea a susținut că se pot face încă pregătiri, de exemplu, prin selectarea partenerilor cu expertiza necesară și alinierea finanțării din planul național de redresare pentru a corecta erorile din trecut. În cele din urmă, experta a susținut că, pentru ca orice proiect să fie viabil, acesta trebuie să aibă o capacitate de cel puțin un gigawatt pentru a gestiona costurile ridicate și provocările logistice asociate cu energia eoliană offshore.
Proiectele mai mari reduc semnificativ costurile unitare, în special cheltuielile fixe mari, cum ar fi infrastructura submarină, navele specializate, conexiunile la rețea și alte costuri inevitabile similare, prin distribuirea acestora pe un volum mai mare de producție de energie.
Europa ridică miza
Mai multe state europene au convenit, la sfârșitul lunii ianuarie, dezvoltarea în comun a unei vaste reţele de energie eoliană offshore pentru a sprijini reducerea dependenţei de importurile de gaz natural lichefiat din SUA şi de a limita costurile tot mai ridicate ale energiei regenerabile. Pe lista țărilor semnatare se regăsesc Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Olanda şi Norvegia, iar acordul prevede dezvoltarea unei capacităţi eoliene offshore de 100 GW în ape economice comune, suficientă pentru a alimenta peste 50 de milioane de gospodării. Iniţiativa extinde angajamentul din 2023 de a instala 300 GW până în 2050, formulat după criza energetică declanşată de invazia Rusiei în Ucraina. În 2025, SUA au furnizat 57% din importurile de GNL ale UE şi Marii Britanii, reprezentând circa un sfert din totalul importurilor de gaz ale regiunii.