Jurnalul.ro Ştiri Observator Epidemia a dus la deprecierea activelor administrate de fondurile de pensii

Epidemia a dus la deprecierea activelor administrate de fondurile de pensii

Scăderile cotațiilor bursiere, de circa 25% în România și principalele piețe europene (Germania, Franța, Marea Britanie), au dus la o depreciere temporară a valorii activelor administrate de Pilonul II de pensii private, informează Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

 

Asociația precizează, într-un comunicat, că performanțele investiționale ale Pilonului II rămân pozitive atunci când sunt privite pe termen mai lung (1, 3, 5 și 10 ani). Situația actuală este temporară, cauzată de o situație obiectivă evidentă, iar experiență arată mereu o recuperare a valorii activelor odată cu revenirea la normal a activității economice.

 

Economia globală și toate piețele financiare internaționale au fost afectate în ultimele luni de efectele pandemiei cu noul coronavirus, precum și de restricțiile impuse libertății de mișcare a persoanelor și bunurilor, o situație fără precedent în istoria modernă a umanității. În prezent, o bună parte a economiei globale este oprită, iar piețele financiare reflectă acest lucru prin deprecierea activelor.

Ca urmare a șocului puternic suferit de piețele financiare, fondurile de pensii private din România se confruntă cu o depreciere temporară a valorii activelor administrate. Pe primele trei luni ale acestui an, această depreciere este în medie de -6,7% pentru fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) din România. Această evoluție este cauzată în principal de scăderile pe care le-au înregistrat piețele financiare globale. Bursa de Valori de la București a scăzut cu 24% pentru aceeași perioadă, bursele din Marea Britanie și Germania cu 25%, iar bursă din Franța cu 26%.

Experiența tuturor crizelor precedente arată că fondurile de pensii private sunt însă printre actorii financiari cel mai puțin afectați de volatilitate, întrucât își investesc activele și fac plăți pe termen foarte lung. De aceea nu se poate vorbi de „pierderi” propriu-zise în ceea ce privește evoluția actuală a banilor din Pilonul II, ci de „deprecieri” temporare de active. Viitorii pensionari nu sunt afectați de aceste scăderi conjuncturale, iar puținii participanți care ies la pensie în această perioadă din Pilonul II sunt protejați de mecanismul garanției absolute (nivelul total al pensiei nu poate fi mai mic decât valoarea contribuțiilor minus comisioanele legale) și de performanțele investiționale trecute ale fondurilor de pensii.

„În context, trebuie amintit și faptul că rezultatele investiționale ale tuturor fondurilor de pensii private rămân în continuare pozitive dacă le privim pe un orizont de timp relevant, astfel: +1,3% în ultimul an (martie 2019 – martie 2020) ; medie anuală de +2,2% în ultimii 3 ani ; medie anuală de 3% în ultimii 5 ani și medie anuală de 5,6% în ultimii 10 ani.

Performanțele fondurilor de pensii trebuie judecate pe termen lung. Panica nu este justificată în cazul unor scăderi pe termen scurt, cauzate de evenimente obiective precum actuala criză globală. Odată cu așteptata revenire economică, piețele financiare își vor reveni și ele, la fel și rezultatele fondurilor de pensii și de investiții, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, inclusiv după criza financiară din 2007-2009. Cel mai recent exemplu de revenire îl avem chiar în anul 2019, când performanța medie a fondurilor de pe Pilonul II de pensii a fost de 11,8% după cea de doar 1% în 2018, cauzată de efectele nefaste ale OUG 114/2018.

Administratorii Pilonului II dau asigurări că gestionează banii economisiți de români cu maximă responsabilitate și prudență în această perioadă dificilă, care va fi depășită cu bine”, atată APAPR.

Mediafax

Subiecte în articol: fonduri de pensii coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri