Jurnalul.ro Timp liber Epuizat după probele din ”Ultimul Trib”, actorul Silviu Mircescu găsește putere să glumească: ”Naufragiatul este cel mai greu rol al meu”

Epuizat după probele din ”Ultimul Trib”, actorul Silviu Mircescu găsește putere să glumească: ”Naufragiatul este cel mai greu rol al meu”

Accidentat, ciupit de insecte, fără mâncare și cu doar câteva ore de somn pe noapte, actorul Silviu Mircescu mărturisește că cel mai greu rol” al său este cel din ”Ultimul Trib”, joi, de la 20.00, la Antena 1.

            Înainte de plecarea în Madagascar, Silviu Mircescu încerca să se încurajeze singur și chiar dacă se gândea că nu îi va fi ușor, realitatea din insula africană l-a adus la epuizare. ”Habar nu am ce mă așteptă! Psihic sunt OK, sunt ambițios, știu că pot să fac față, dar am emoții pentru că merg într-un loc în care nu am mai fost, unde cultura, plantele, animalele, toate sunt complet diferite! Mi s-a mai întâmplat până acum să am o zi de filmări în care să uit pur și simplu să mănânc, dar pe de altă parte, e drept că nu am mai fost niciodată undeva să nu am o cazare decentă, mâncare sau să nu pot să fac un duș”, spunea atunci actorul în vârstă de 29 de ani.

După mai multe săptămâni petrecute în ”Ultimul Trib”, după ce echipa sa a piedut cele mai multe probe, atât de Teritoriu, cât și de Nominalizare, Mircescu mărturisește că se simte aproape de capătul puterilor. ”E foarte frustrant să ai o probă sau două și să îți dai seama că nu ajuți cu nimic. Am venit cu energie 100% și acum mai am 30%, e o diferență enormă față de ce vână aveam la început și ce puteam să duc. Dintre rolurile pe care le-am făcut până acum, acesta este cel mai greu. < Naufragiatul > este cel mai greu, dar mai rezist... puțin”, a spus Silviu Mircescu, pregătit să intre din nou în luptă joi, de la 20.00, la Antena 1.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri