Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan adună o coaliție musulmană împotriva americanilor și Israelului

Erdogan adună o coaliție musulmană împotriva americanilor și Israelului

de Şerban Mihăilă    |   

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, profită de criza palestiniană pentru a-și regla conturile cu Statele Unite și Israelul și a se erija în liderul lumii musulmane. El încearcă să strângă o coaliție anti-israeliană formată nu doar din liderii musulmani, ci și din dictatori care urăsc profund Casa Albă, cum ar fi președintele Venezuelei, Nicolas Maduro.

„Israelul este un stat al ocupației și al terorii (…) Decizia SUA în privința Ierusalimului este nulă și recompensează actele de teroare ale Israelului. Israelul a torturat civili neînarmați, iar SUA ar trebui să renunțe la această decizie ilegală și provocatoare”, a declarat, ieri, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în deschiderea reuniunii extraordinare a Organizației Cooperării Islamice de la Istanbul, relatează agenția de presă Anadolu. Erdogan, care se consideră apărătorul cauzei palestiniene, a invitat la Istanbul 48 de reprezentanți ai statelor musulmane, inclusiv 16 lideri de stat sau de guvern, pentru a adopta o poziție comună în privința recunoașterii Palestinei, după ce, săptămâna trecută, Donald Trump a redeschis cutia Pandorei în Orientul Mijlociu, recunoascând Ierusalimul drept capitală a statului evreu, în pofida avertismentelor comunității internaționale. Erdogan nu a chemat la Istanbul doar lideri musulmani, ci și adversari înverșunați ai SUA, precum dictatorul venezuelean, Nicolas Maduro, transformând evenimentul într-un summit nu doar anti-israelian, ci și anti-american. Divergențele dintre Ankara și Washington pe tema extrădării clericului Fethullah Gulen, dușmanul de moarte al lui Erdogan, precum și neînțelegerile în privința conflictului sirian au îndepărtat în ultima vreme Turcia de SUA și i-au apropiat pe turci de Moscova.  

Recunoașterea Palestinei

Erdogan le-a cerut participanților la summit să recunoască Ierusalimul de Est drept capitală a statului palestinian. Concomitent, el a solicitat accelerarea procedurilor de recunoaștere a statului palestinian de către instituțiile internaționale. La rândul său, președintele palestinian, Mahmoud Abbas, a declarat că SUA „s-au descalificat singure din postura de mediatoare ale procesului de pace”. „Nu vom mai accepta niciun rol pentru SUA în procesul de pace. Americanii s-au dovedit total părtinitori în favoarea Israelului”, a spus Abbas, citat de BBC. Palestinienii susțin că Ierusalimul de Est trebuie să devină capitala viitorului lor stat și, potrivit acordurilor de pace israeliano-palestiniene, din 1993, statutul final al orașului trebuie dezbătut în etapa finală a negocierilor de pace, blocate în prezent, încă din 2014. De cealaltă parte, Israelul susține că Ierusalimul este capitala sa „unică” și „indivizibilă”.

Comunitatea internațională susține soluționarea conflictului prin crearea unui stat palestinian, cu capitala în partea de est a Ierusalimului. În acest context, „orașul sfânt” ar deveni capitala a două state, cel palestinian și cel evreu.

Poziția dură a lui Erdogan (foto) l-a determinat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, să declare: „Nu sunt obişnuit să primesc prelegeri despre moralitate de la un lider care bombardează sate kurde în Turcia sa natală, întemniţează jurnalişti, ajută Iranul să evite sancţiunile internaţionale şi îi ajută pe terorişti, inclusiv în Fâşia Gaza, să omoare oameni nevinovaţi”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri