Jurnalul.ro Ştiri Educatie Eroare sau greșeală? "Invitaţi" cu arcanul să studieze la universităţile din România

Eroare sau greșeală? "Invitaţi" cu arcanul să studieze la universităţile din România

de George Hălărescu    |   

Mii de elevi au primit un "cadou" de la fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, care a decis să-i împiedice pe cei care termină liceul să participe la sesiunea specială a bacalaureatului din luna mai. În felul acesta, absolvenţii de liceu sunt constrânşi să studieze în România, deoarece nu se vor mai putea încadra în termenul limită cerut de universităţile din străinătate pentru depunerea dosarelor de înscriere.

Ordinul de ministru 3.110 din 29 ianuarie 2018, care stabileşte calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat, acum le permite doar elevilor de clasa a 12-a care vor participa la olimpiadele internaţionale să poată da examenul mai devreme şi nu le mai dă posibilitatea şi absolvenţilor de liceu care vor să studieze în străinătate. Astfel, aceştia nu se mai pot înscrie la unele dintre universităţile din străinătate, unde perioadele de înscriere se încheie la începutul verii. Elevul Dragoş Isar, de la "Colegiul Naţional Vasilie Alecsandri "din Bacău, afirmă că la cele mai multe universităţi din Occident, dorite de absolvenţii români, perioada de depunere a dosarelor se încheie în iunie, începutul lunii iulie. „La universitatea din Suedia, unde îmi doresc eu şi alţi colegi să ajungem să studiem, termenul limită de depunere a dosarelor este 5 iulie", iar afişarea rezultatelor primei sesiuni de Bacalaureat din România este 9 iulie. Aşadar, doar sesiunea specială a Bacalaureatului le-ar fi permis multor absolvenţi de liceu care doresc să studieze în străinătate să-şi depună la timp dosarelor de admitere.

„Jurnalul" a încercat să obţină un punct de vedere din partea fostului ministru al Educaţiei, Livu Pop, pentru a afla care este temeiul îngrădirii dreptului absolvenţilor de liceu de a participa la sesiunea specială a Bacalaureatului, dar politicianul ajuns acum șef al Comisiei de Învăţământ din Senat a refuzat să ne răspundă.

„Parcă nu-ţi vine să laşi în fiecare an dintre cei mai buni absolvenţi să plece din ţară", a explicat, în schimb, senatorul Ecaterina Andronescu. Referitor la observaţia elevilor că în felul acesta le este încălcat dreptul la o educaţiei de calitate, Andronescu a spus: "Atât timp cât la Microsoft a doua limbă vorbită este limba română nu putem spune că educaţia din România nu este de calitate".

România este limitată în a oferi programe de studiu în anumite domenii de activitate sau industrii, potrivit elevei Ioana C, de la "Colegiul Naţional Vasile Alecsandri" Bacău, care dă exemplul  industriei Video Game Design. „Nici în domeniul artelor, care mă interesează pe mine, nu avem programe de studiu, iar aplicaţia mea pentru Suedia este compromisă, deoarece nu primesc diploma la timp în urma sesiunii normale. Şi chiar dacă am un portofoliu bun, care îmi permite să trec proba aptitudinilor, îl am degeaba", mai spune Ioana.

România fără absolvenţi

Cifrele de şcolarizare la nivel naţional sunt pe o curbă descendentă. În anul şcolar trecut au fost înregistraţi 3.597.000 de elevi şi studenți, în scădere cu 45 de mii comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, potrivit INS. Într-o situaţie îngrijorătoare se află învăţământul liceal, unde la sfârşitul anului şcolar trecut au absolvit 152 de mii de elevi, în scădere cu 19,5% comparativ cu anul şcolar anterior. La fel de afectate sunt şi universităţile, se arată în datele INS, unde numărul studenţilor a scăzut cu 13 la sută, iar al celor care merg la postliceală s-a redus cu 42 de procente.

 

 

Fostul ministru al Educaţiei, Livu Pop, după ce a decis să încalce dreptul elevilor la educaţie şi la egalitatea de şanse, semnând Ordinul 3.110 din 29 ianuarie 2018, acum refuză să dea explicaţii.

Subiecte în articol: liviu pop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri