Jurnalul.ro Ştiri Locale Escrocherie uriașă în sistemul medical: Cum a fraudat o farmacistă statul cu medicamente pentru militari și demnitari

Escrocherie uriașă în sistemul medical: Cum a fraudat o farmacistă statul cu medicamente pentru militari și demnitari

de Redacția Jurnalul    |   

O farmacistă șefă de la Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă din București, respectiv Policlinica 10, este acuzată că a fraudat statul cu peste 11 milioane de lei.

Centrul deservește militari, polițiști și demnitari, iar anchetatorii verifică dacă medicamentele furate au ajuns pe piața neagră sau în alte țări prin filiere de export paralel.

Schema fraudei

Potrivit anchetatorilor, farmacista șefă s-ar fi înțeles cu furnizorii pentru ca medicamentele comandate în numele policlinicii să fie redirecționate, fără să ajungă în depozitele unității. Plățile pentru loturile de medicamente erau însă efectuate integral, iar sustragerile erau ascunse prin procese verbale false la inventar.

Farmacista șefă conducea comisiile de inventariere și declara că stocurile corespund documentelor, deși depozitele erau goale”, transmite observatornews.ro.

Escrocheria a fost descoperită abia după ce managerul policlinicii a cerut o inventariere reală.

Unde au ajuns medicamentele cu rețetă

Toodată, printre medicamentele sustrase se numără analgezice și substanțe cu efect halucinogen, eliberate doar pe bază de rețetă. Ancheta nu a stabilit încă destinația exactă a pastilelor, iar farmacista a refuzat să colaboreze cu procurorii.

Furturi de peste un deceniu

Farmacista șefă lucra de peste 25 de ani în centru și ar fi fraudat statul timp de peste un deceniu. Ea și-a dat demisia după ce a fost pusă sub control judiciar. Ancheta, începută în urmă cu doi ani, se concentrează deocamdată doar pe aceasta dar surse judiciare vorbesc despre o posibilă rețea de complici, cu alte patru persoane vizate.

Este o gestiune colectivă. Această șefă farmacistă, cât și alte angajate care manipulează medicamentele, sunt vizate în anchetă”, a spus Dănuț Bulugu, director economic al centrului.

Cine conduce policlinica

Policlinica 10 funcționează în subordinea Academiei Române și este finanțată anual cu aproximativ 100 de milioane de euro din bugetul de stat. De peste 30 de ani, centrul este condus de Şerban-Nicolae Rădulescu-Bărbuleț, doctor și general.

În utima declarație de avere, acesta menționează 19 terenuri, patru case în România și o vilă la Cannes, Franța.

Directorul general susține că și-a achitat personal anumite cheltuieli pentru buna funcționare a centrului: „35 de ani am fost corect, ba chiar am plătit chiar de la mine ca să fie bine”, a declarat el, surprins de o cameră ascunsă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri