Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz incredibil la Timisoara: Trei femei din Etiopia au fost ținute captive într-un apartament. Planul traficanților

Caz incredibil la Timisoara: Trei femei din Etiopia au fost ținute captive într-un apartament. Planul traficanților

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș au salvat trei femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care se aflau în pericol. Apelul a fost dat de una dintre ele, care a spus că se află într-o casă împotriva voinței sale

Polițiștii timișoreni au fost sesizați prin apel 112 de o femeie, cetățean străin, cu privire la faptul că aceasta s-ar afla, împotriva voinței ei, într-o casă din municipiul Timișoara, în proximitatea unui service.

Ulterior, apelul telefonic s-a întrerupt fără a se mai putea lua legătura cu apelanta.

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, de urgență fiind desfășurate activitățile specifice în vederea depistării femeii.

În urma investigațiilor, a fost identificat proprietarul telefonului mobil de pe care a fost efectuat apelul telefonic, respectiv un bărbat în vârstă de 28 ani, cetățean sudanez, iar la data de 26 mai 2023, acesta a fost depistat în dreptul unui bloc situat pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Timișoara, județul Timiș.

Ulterior, bărbatul a condus polițiștii la un apartament de la etajul 10 al imobilului, în interiorul acestuia fiind găsite 3 femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani și 8 bărbați, toți din Sudan, cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani.

Toate persoanele au fost duse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș pentru audieri.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că una dintre cele 3 femei este persoana care a apelat numărul de urgență 112, folosind un telefon mobil pe care l-a găsit în apartament.

De asemenea, s-a stabilit faptul că cele trei femei ar fi fost ținute fără voința lor în apartament de către unul dintre bărbați, în vârstă de 44 de ani, în vederea obținerii unei sume de bani suplimentare față de suma de 6.500 de euro plătită de către cele 3 femei pentru a ajunge în Germania.

Cele 3 femei nu au fost victimele vreunui fel de abuz, scrie Mediafax

Totodată, în apartament a fost găsit și telefonul mobil de pe care ar fi fost efectuat apelul telefonic, acesta fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În urma investigațiilor suplimentare efectuate, cercetările au fost extinse și cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, urmând a fi efectuate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

 

Subiecte în articol: etiopia captiv timisoara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri