Închinăm astăzi un articol întărit din noduri prea puțin palpabile în literatura canonică, noduri menite să dea seama de caracterul unui extraordinar spirit al culturii române: E. Lovinescu. „E.”, nu „Eugen”, da? De ce? Aflați mai jos, din cele 5 ferestre deschise de criticul literar Paul Cernat.
„Se vor împlini anul acesta 144 de ani de la nașterea, la Fălticeni, a lui E. Lovinescu, critic modernist de direcție al literaturii române interbelice și amfitrion al pepinierei acestuia (cenaclul Sburătorul), prim istoric și ideolog al sincronismului liberal autohton, legatar en titre al posterității critice maioresciene, teoretician al mutației valorilor estetice, doctorand al lui Emile Faguet și omolog român al lui Albert Thibaudet, prodigios profesor secundar de limbi clasice, memorialist incomod, portretist acid și prozator bovaric. E. pentru cei care-l respectă, Eugen pentru familie și foștii prieteni, Eugeniu pentru dușmani, Evghenie pentru Victor Eftimiu, Iujăn pentru Sadoveanu și «taticonț» pentru Monica. Într-o anchetă a revistei Vatra - evidenția Paul Cernat -, l-am indicat pe acest «învins al situațiilor oficiale» drept cel mai influent dintre criticii noștri literari. Nu mi-am revizuit evaluarea.”
1. De râsul duduilor
Episodul în care E. Lovinescu își justifică neplăcerea de a-și auzi și purta prenumele e savuros: „Am găsit motivul pentru care E. Lovinescu a renunțat să semneze cu prenumele «Eugen», spre deliciul dușmanilor care i-l scriau sadic așa, sau mai rău, «Eugeniu».” Anume? „Într-o evocare a fostului său profesor de latină din facultate, junimistul D. Evolceanu, criticul relatează un episod de public shaming feminin la un examen unde fusese întrebat, mai întâi, cum îl cheamă: «Întrebat de nume, i l-am dat; - Și mai cum? insistă profesorul asupra numelui de botez. Neputîndu-l suferi de pe atunci, am rostit cu dinții încleștați - Eugen. N-apucai să isprăvesc bine vorba și auzii deodată, în jurul meu, printre dudui: - Cum? Cum?... Auzi, Eugen! Gîgîia Capitoliul; nu știu ce găsise așa de rîs într-o vocabulă neplăcută numai, dar nu și comică. Mi-au trebuit cîteva luni să uit rușinea pățită.» Nu câteva luni, ci o viață, s-ar zice. E drept, membrii familiei îi spuneau pe nume, că n-aveau cum altfel (vezi Anton Holban: «Unchiul Eugen care scrie romane proaste»); Victor Eftimiu îi zicea, glumeț, «coane Evghenie»; iar Sadoveanu, fostul său coleg de gimnaziu la Fălticeni, când se jucau de-a hoții și vardiștii, îi spunea ca în copilărie: «Iujăn».”
2. Erudit, fin, apolitic
O mostră de atitudine critică și intelectuală caracteristică (lui E. Lovinescu): „Generațiile literare iau forma ambianței epocii. Acum vreo șapte-opt ani, daca zgîndăreai puțin, îndărătul fiecărui tînăr scriitor găseai un revoltat social cu aspirații, mărturisite sau nu, comuniste: acum nici nu mai e nevoie de zgîndărire, deoarece cămășile sumbre, verzi sau albastre, indica de la sine tendințele lor politice care, deși s-ar părea contradictorii, au un izvor comun. Pornite dintr-o nemulțumire, de altfel îndreptățită, față de organizația noastră socială, ce nu dă o legitimă întrebuințare și un minimum de existență noilor generații de intelectuali, ele iau direcții extreme, la dreapta sau la stînga, după condițiile atmosferei momentului, dictate mai mult dinafară decît dinăuntru. Sub orice formă s-ar prezenta, extremismul este expresia unei crize economice și a somajului intelectual.”
Cu fruntea creață de bou…
Tot aici: „Nu primesc tineri pentru a discuta idei politice, iar cînd se întîmplă să lunece vorba și într-acolo, dau peste dîrze rezistențe gata de a se transforma în polemici literare cu răsunet în reviste. Material sufletesc greu de mînuit, tinerimea de totdeauna e prezumțioasă și definitivă: chiar cînd nu i-o cere nimeni, ține să-și spună cuvîntul. Acum două sau trei luni, de pildă, venind discuția incidental, între două lecturi, despre manifestul scriitorilor și intelectualilor în favoarea lui Mihail Sadoveanu, auzii în plină ședință un glas gros, sentențios: - Oricîte manifeste s-ar face, Mihail Sadoveanu va sfîrși tot la zid! Un tînăr bondoc, roșcovan, cu ochelari, cu capul pătrat, se rostise categoric într-o chestie în care nu-i ceruse nimeni părerea; îngăduitor de obicei, nu mă putui reține de a nu mă întoarce răspicat spre nepoftitul preopinent: - Tinere, pe cît sînt de dispus de a-ți asculta literatura, pe atît nu doresc să-ți aflu convingerile politice. Cu fruntea creață de bou ce-ar vrea să te ia în coarne, tînărul bombăni fără sfială. - Intransigența aceasta înseamnă teroare ideologică. Pentru asta ne ajunge Iorga. - Nu, i-am replicat eu, nu te împiedic să crezi ce vrei: cer numai să-mi cinstești casa în care, intrînd, sper că ai știut sub ce semn intelectual se află. Respectă-mă deci cel puțin cît te respect și eu, pentru a nu mă înfrunta chiar la mine. Tînărul n-a încetat să peroreze înfundat și nu m-aș mira să-l văd revărsîndu-și irascibilitatea într-un ziar încîrligat” (Conu Leonida, în Adevărul, 3 august 1937, apud. Memorii. Aqua Forte).
3. Bârfitor și malițios
Din seria Agendelor literare sburătoriste ale lui E. Lovinescu prin vol. I (cel mai greu truvabil), câteva drăgălășenii (adunate de Paul Cernat) despre scriitorii vremii și slăbiciunile lor:
„Tînărul Ilarie Voronca. (...) Ce moș pare tînărul acesta care se lamentează încontinuu, și la douăzeci de ani trăiește numai din amintiri!” (8 septembrie 1923);
„Elementul senzațional e scrisorica lui Baltazar de la poliție: arestat pentru cleptomanie. M-am dus cu C(amil) Petrescu la poliție: fusese eliberat” (19 martie 1924);
„Ion Barbu prelung! Îmi citește o poezie asupra cîinelui Fox, de țigănie pitorească. Bardul ăsta e grotesc și poseur. E ortodox. Declară că bunicul lui era țigan - deci vrea să facă țigănie literară: singurul poet e Anton Pann!” (8 aprilie 1924);
„Prin Cișmigiu, Barbu - lungă convorbire. Era după o «stupefiare» și îmi descrie senzațiile «drogei». O practică în comun cu Vinea.” (7 iulie 1924);
„Am primit un bilet relativ incoerent al lui Barbu, de la Mărcuța.” (24 septembrie 1924);
„Tejghetarul Dinu apare ca Roll; cînd îi spun că de ce a părăsit un nume cinstit, îmi răspunde: aș, cinstit! am stat doi ani la pușcărie!” (30 noiembrie 1924);
„Don Bazil (Vasile Lovinescu - fratele lui Eugeniu, nu Lala, viitorul ezoterist), cu o piesă Decebalul, tragedie în 5 acte, a unui doctor Ionescu, pseudonim Ion Talpă.” (4 iunie 1926).
4. Maestru al plugarilor iubitori de carte
Dintr-o scrisoare către E. Lovinescu a lui Gheorghe Chindriș, un plugar maramureșean avid de lectură, originar din Ieud (nu cel „fără ieșire” al lui Ioan Es. Pop, ci „cu ieșire” la omenie prin scriitori), care și-a vândut pământul ca să-și cumpere cărți:
„Eu - ce-i drept - totdeauna pe scriitori i-am crezut oameni buni: singurii care m-au făcut și pe mine bun. Căci înainte de a citi pe bunul Panait Istrati, Liviu Rebreanu, Constantin Stere, M. Sadoveanu, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Cezar Petrescu și alți scriitori streini, ca M. Gorki, Dostoievski, Tolstoi, E. Zola, V. Hugo, Goethe, St. Zweig, Emil Ludvig și alți mulți, pe care nu-i pot scrie eram o bestie: un om rău, care băteam animalele de muncă și oamenii cu care aveam de-a face. Dar, citind, mi-a venit o milă și o scîrbă de mine însumi! Și așa pot zice că sînt mai bun. Am cheltuit, ce-i drept, cu cărțile, dar nu-mi pare rău. (...) Aș dori din suflet să vă cunosc o dată și personal, dar nu cred, căci de aici pînă la București este drum lung, iar eu n-am să-l calc niciodată. Sărmanul Dionis, de marele poet Eminescu, îl am și eu, dar este un roman filosofic foarte greu pentru mine. De trei ori l-am citit și de abea l-am înțeles. Sărmanul Eminescu, cum este acuma lăudat de toată lumea și, cît a trăit, nu l-a înțăles nimeni! Și acum sînt sute de scriitori buni, care mor cu zile în cea mai neagră mizerie și nimeni nu-i înțălege. Sărmană țară!... Sărmani oameni!”
Cel mai frumos lucru din lume
Completare: „Mi se întîmplă de multe ori că merg ca să fac ceva cumpărături în oraș. Trec pe lîngă vitrine, citesc titluri de cărți și suspin. În primul rînd, cărțile sînt scumpe, iar în al doilea rînd, sînt sărac și aș dori să citesc și nu am ce să citesc. Gînduri multe nu am de viitor. Primul meu gînd este: să am putere și să pot munci, căci munca este cel mai frumos lucru din lume. Iar al doilea să fiu om de omenie și să nu fac politică. Da. Politică nu fac, căci mi-e scîrbă de ea. Nu vreau să urăsc nici o naționalitate, nici o clasă. Vreau să fiu bun. Dar să mă explic: urăsc și eu o singură clasă: fascismul, fiindcă fasciștii sînt huligani și bat pe cei ce sînt de alt neam și uită că, cu toate că sînt de alt neam, sînt și ei oameni.” (în „Dimineața”, an. 32, 26 iunie 1936).”
„Același Chindriș - remarca Paul Cernat - va fi citat și de Mircea Eliade, în articolul lui controversat «Piloții orbi» de peste un an, din «Vremea» - dar în cu totul alt context politic decât cel din scrisoarea către Lovinescu... E foarte posibil ca acest Chindriș să fi fost o ficțiune, dar e una foarte bine găsită.”
5. Misogin
Criticul modernist-liberal E. Lovinescu a fost pe aceleași poziții ca maestrul conservator Maiorescu T. (dar și neprietenii Ibrăileanu G. sau - cel mai abitir - Călinescu G.) în „chestiunea creierului la femei” și a performanțelor sale creatoare, într-un răspuns telefonic acordat lui Pen Rozopol pentru revista „Mariana”, an IV, nr. 58, 1-15 iulie 1941, p. 4. „Spre deosebire de ceilalți critici menționați - opina Paul Cernat - trebuie să-i concedem totuși amabilitatea generoasă de a-și fi transformat cenaclul într-unul «de cucoane» (cum spuneau spiritual-virilii săi neprieteni din epocă). Nu știm ce va fi putut gândi Hortensia Papadat-Bengescu, nu tocmai lirica sa «tovarășă de viață literară», citind interviul.” Din care redăm fragmentul:
„Știința ne arată că creierul femeii are o lipsă de mai bine de două sute de grame față de creierul bărbatului, precum și un număr mai mic de circumvoluțiuni, lucru și mai important decît greutatea... Balanța nu este o opinie literară sau pamfletară, - ci o sentință fără egal. (...) Toate artele îi sînt deschise și mai ales cele ce-și trag substanța din sensibilitate, cum e, de pildă, literatura (îndeosebi poezia), unde avem scriitoare de talent; în nici o artă - cu atît mai puțin în nici o știință - femeile nu se urcă însă pe ultima treaptă a creației și nu au dat nimic ca să înfrunte timpul, cum ar fi opera unui Homer, a unui Dante, Shakespeare sau Goethe. Nu se cunosc femei creatoare în chimie, biologie, astronomie, matematică, medicină - și, ceea ce e mai probant, în picturi, sculpturi, muzică, arte bazate pe sensibilitate. Toate femeile cîntă la piano și nu există femeie care să fi creat ceva memorabil în muzică, oricît ar părea ea de feminină. Singură literatura a dat mai multe talente feminine, de caracter mai ales liric, fără a fi dat însă un geniu. Acesta e destinul biologic al femeii, compensație căreia îi rămîne sensibilitatea pură, fără pretenție de a o ridica la marea creație.”
144 de ani se vor fi împlinit în 31 octombrie 2025 de la nașterea lui Eugen Lovinescu.
„Modernist-sincronistul nostru național și liberal a fost unul dintre rarii noștri oameni de idei - de «idei trăite», vorba lui Tudor Vianu - fie și bovaric.”, Paul Cernat, critic literar
„Un critic care (deși și le-ar fi dorit și meritat) n-a avut parte de nici un fel de funcții în timpul vieții; ceea ce nu l-a împiedicat pe E. Lovinescu să fie unul dintre cei mai influenți critici români moderni.”, Paul Cernat, critic literar
„Liberalismul autohton n-a avut un ideolog mai fidel și mai elevat, deși E. Lovinescu n-a fost ceea ce se cheamă «om de partid» - sau poate tocmai de aceea.”, Paul Cernat, critic literar
„Toate femeile cîntă la piano și nu există femeie care să fi creat ceva memorabil în muzică, oricît ar părea ea de feminină.”, E. Lovinescu, 1941