Jurnalul.ro Ştiri Politică Eugen Tomac lansează un atac DUR la adresa alianței PNL și USR: ‘Lăsați-ne cu ipocrizia asta și salvarea Bucureștiului’

Eugen Tomac lansează un atac DUR la adresa alianței PNL și USR: ‘Lăsați-ne cu ipocrizia asta și salvarea Bucureștiului’

Eugen Tomac, președintele PMP,  îi acuză pe liderii PNL şi USR de ipocrizie și afirmă că, de când Ludovic Orban l-a informat că cele două formațiuni nu vor o înțelegere cu PMP, Nicușor Dan nu i-a mai răspuns la telefon. De asemenea, europarlamentarul Eugen Tomac, îi avertizează pe cei de la USR PLUS și PNL de un posibil eșec, în lupta pentru câștigarea Primăriei Capitalei.

 

„Cine consideră eșecul lor vina noastră, n-a înțeles absolut nimic. De doi ani zace la Camera Deputaților proiectul de lege privind alegerile în două tururi de scrutin propusă de PMP și adoptată deja în Senat. Le-am solicitat personal liderilor PNL și USR să facem front comun și să adunăm voturile necesare. Nici că le-a pasat. Ei și-au văzut de drum, iar astăzi, deși au decis că nu vor PMP în alianță, ne atacă în mod disperat și ne acuză în cel mai hain mod de, culmea, risipirea voturilor, lucru de care ei sunt primii vinovați”, a scris  pe Facebook Eugen Tomac.

 

Liderul PMP îi critică pe liderii PNL și USR și le cere să înceteze cu ipocrizia

 

„Am avertizat de la început: nu ne subestimați! Când USR nu știa cum să scape de candidatura lui Nicușor, noi am fost acolo unde trebuia, iar toți cei care azi îi plâng de milă îl împingeau pe scări. Lăsați-ne cu ipocrizia asta și salvarea Bucureștiului. Când PMP îl susținea pe N. Dan toți ceilalți îl sabotau. Noi am fost cel mai loial susținător al său și pentru asta am fost sancționați. Timp de mai bine de un an l-am asigurat constant pe Nicușor Dan că îi suntem alături. Însă după ce Ludovic Orban m-a informat că USR și PNL nu vor o înțelegere cu PMP, domnul candidat Nicușor nu mi-a mai răspuns niciodată la telefon. Acest episod spune multe despre felul de a fi al unui om”, conchide liderul PMP.

 

Subiecte în articol: eugen tomac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri