Jurnalul.ro Euro 2016 EURO 2016: Ţara Galilor - Slovacia 2-1

EURO 2016: Ţara Galilor - Slovacia 2-1

Naţionala de fotbal a Ţării Galilor a învins-o pe cea a Slovaciei cu scorul de 2-1 (1-0) în meciul care a avut loc sâmbătă, pe Stade de Bordeaux din Bordeaux, în Grupa B de la EURO 2016.

Golurile Ţării Galilor au fost reuşite de Gareth Bale, din lovitură liberă, în minutul 10, şi Hal Robson-Kanu, în minutul 81. Pentru Slovacia a punctat Ondrej Duda (61).

Slovacia a început mai bine şi a ratat o ocazie uriaşă prin Marek Hamsik, în minutul 3, şutul mijlocaşului lui Napoli fiind scos de un fundaş.

Ţara Galilor a fost destul de periculoasă în minutul 8, la o ieşire nesigură a portarului Matus Kozacik.

Două minute mai târziu, Bale a deschis scorul, transformând o lovitură liberă de la circa 25 de metri.

Slovacia a fost mult timp fără reacţie după golul primit, în faţa unui adversar ce a făcut un presing eficient, iar ritmul partidei a scăzut. Doar în finalul primei reprize, naţionala antrenată de Jan Kozak a fost mai periculoasă.

Slovacia a început mai bine actul secund şi Robert Mak a avut o bună situaţie de gol (55). Două minute mai târziu, Bale a fost la un pas să izbutească dubla.

Egalarea a venit în minutul 61, adusă de Ondrej Duda, care, la prima atingere a balonului, a fructificat o centrare a lui Mak.

Ţara Galilor a fost aproape să preia din nou conducerea, prin Aaron Ramsey, şi a reuşit acest lucru în minutul 81, prin Hal Robson-Kanu, atacant ce fusese introdus de zece minute. Robson-Kanu a finalizat o acţiune iniţiată de Joe Ledley şi continuată de Ramsey.

Slovacii au fost la un pas de egalare în minutul 86, când lovitura de cap a lui Adam Nemec a lovit bara.

Bale a fost aproape de gol în ultimul minut al timpului regulamentar, apoi slovacii au ratat prin Mak.

Decepţia serii poate fi considerat Hamsik, care s-a remarcat doar în startul partidei.

Meciul de la Bordeaux a opus două debutante la un turneu final de Campionat European.

Ţara Galilor a ajuns în sferturile de finală ale EURO 1976, însă atunci turneul final avea doar patru echipe.

EURO 1976 a fost câştigat de naţionala Cehoslovaciei, alcătuită mai ales din jucători slovaci.

Tot sâmbătă va avea loc al doilea meci din Grupa B a EURO 2016, Anglia - Rusia.

Slovacia - Ţara Galilor 1-2 (0-1)
Au marcat: Ondrej Duda (61), respectiv Gareth Bale (10), Hal Robson-Kanu (81)
Bordeaux - Stade de Bordeaux
EURO 2016 - Grupa B

Au evoluat echipele:
Slovacia: 23. Matus Kozacik - 2. Peter Pekarik, 3. Martin Skrtel (căpitan), 4. Jan Durica, 18. Dusan Svento - 19. Juraj Kucka, 13. Patrik Hrosovsky (8. Ondrej Duda, 60), 17. Marek Hamsik - 20. Robert Mak, 7. Vladimir Weiss (10. Miroslav Stoch, 83) - 21. Michal Duris (11. Adam Nemec, 59). Selecţioner: Jan Kozak.
Rezerve neutilizate: 1. Jan Mucha, 12. Jan Novota - 5. Norbert Gyomber, 6. Jan Gregus, 9. Stanislav Sestak, 14. Milan Skriniar, 15. Tomas Hubocan, 16. Kornel Salata, 22. Viktor Pecovsky
Ţara Galilor: 21. Danny Ward - 5. James Chester, 6. Ashley Williams (căpitan), 4. Ben Davies - 7. Joe Allen, 14. David Edwards (16. Joe Ledley, 69), 10. Aaron Ramsey (15. Jazz Richards, 88) - 2. Chris Gunter, 3. Neil Taylor - 20. Jonathan Williams (9. Hal Robson-Kanu, 71), 11. Gareth Bale. Selecţioner: Chris Coleman.
Rezerve neutilizate: 12. Wayne Hennessey, 12. Owain Fon Williams - 8. Andy King, 13. George Williams, 17. David Cotterill, 18. Sam Vokes, 19. James Collins, 22. David Vaughan, 23. Simon Church.

Arbitru: Svein Oddvar Moen; arbitri asistenţi: Kim Thomas Haglund, Frank Andas; arbitri asistenţi adiţionali: Ken Hennry Olsen, Svein-Erik Edvartsen (toţi din Norvegia); arbitru de rezervă: Aleksei Kulbakov (Belarus)
Delegat UEFA: Svetlana Hrinkevici (Belarus)
Cartonaşe galbene: Hrosovsky (31), Mak (78), Weiss (80), Kucka (83), Skrtel (90+2)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri