Jurnalul.ro Ştiri Observator Patru avioane britanice de la baza Mihail Kogălniceanu au interceptat drone iraniene în atacul asupra Israelului

Patru avioane britanice de la baza Mihail Kogălniceanu au interceptat drone iraniene în atacul asupra Israelului

de Redacția Jurnalul    |   

Mai multe aeronave britanice Eurofighter Typhoon, aflate la baza Mihail Kogălniceanu din România, au fost implicate într-o operațiune de interceptare a dronelor și rachetelor lansate de Iran către Israel. Patru dintre aceste aeronave au luat parte la acțiunea de contracarare a atacului iranian, fiind ridicate în aer încă de vineri, odată cu declanșarea agresiunii.

Echipajele britanice, alcătuite din aproximativ 200 de persoane, inclusiv piloți și personal de întreținere, au fost trimise în România pe 25 martie pentru a spori misiunile de poliție aeriană. Împreună cu SUA, Marea Britanie, Franța și Iordania, aceste aeronave au contribuit la doborârea dronelor și a rachetelor lansate de Iran în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

Atacul iranian a fost declanșat ca reacție la o presupusă lovitură israeliană în Siria la începutul lunii, care ar fi avut ca rezultat uciderea mai multor militari iranieni de rang înalt într-un complex diplomatic al Teheranului din Damasc.

"Pentru piloții britanici din România, alarma a fost dată încă de vineri. Aeronavele au fost trimise spre zona de conflict, fiind ridicate de la sol în momentul în care a început atacul iranian.

Aparatele britanice au sosit în România pe 25 martie, cu un personal de 200 de oameni - piloți și personal de întreținere - pentru întărirea misiunilor de poliție aeriană. SUA, Marea Britanie, Franța și Iordania au fost țările care au doborât dronele și rachetele lansate de Iran în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Atacul a fost anunțat drept represalii pentru o lovitură atribuită Israelului la începutul acestei luni, în Siria, în urma căreia au fost uciși într-un complex diplomatic al Teheranului din Damasc mai mulți militari iranieni de rang înalt.

După atacul din weekend, respins de Israel și de aliații săi, președintele american Joe Biden și alți oficiali americani au anunțat guvernul statului evreu că nu vor sprijini Israelul într-un eventual contraatac asupra Iranului", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Laurențiu Rădulescu.

Se pare că o coaliție de state, printre care și România, a intervenit activ în sprijinul Israelului. 

„Aeronavele britanice sunt sub comandă britanică și pot executa misiuni ordonate de Marea Britanie. Ele sunt, prin transfer de autoritate, alocate pentru misiuni de poliție aeriană pe teritoriul României, dar pot să execute oricând misiuni naționale. Probabil că au fost aduse mai aproape, la baza britanică din Cipru și, probabil, de acolo au decolat și au operat în Siria", a declarat generalul (r) Marius Crăciun într-o intervenție la Antena 3 CNN.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri