Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Euroins a acordat în 2021 despăgubiri de 1,5 miliarde lei

Euroins a acordat în 2021 despăgubiri de 1,5 miliarde lei

Euroins Romania Asigurare-Reasigurare a acordat anul trecut despăgubiri de 1,5 miliarde lei, anunță oficialii companiei.

În trimestrul IV 2021, compania a raportat oficial către Autoritatea de Supraveghere Financiară că a plătit daunele în medie în mai puțin de 7 zile (media de 6,8 zile). Comparativ, în timestrul II 2021, timpul mediu pentru plata daunelor auto a fost de 38 de zile, în timp ce în trimestrul al treilea al anului trecut, media a scăzut la 29 de zile.

„Am reușit să înregistrăm îmbunătățiri majore în procedurile interne, care se reflectă în plătile mai rapide direct către păgubiți și în relații îmbunătățite cu majoritatea service-urilor auto. Faptul că reparațiile se plătesc în mai puțin de o săptămână este o dovadă că luăm în serios misiunea de a aduce o experiență mai bună celor care sunt deja afectați ca urmare a accidentului în care au fost implicați. În perioada următoare ne vom concentra pe și mai multe îmbunătățiri și vom urma o strategie de creștere și a celorlalte produse de asigurare importante pe care le oferim românilor în aceste vremuri instabile, precum asigurări de sănătate, accidente, asigurări de bunuri și proprietăți, călătorii și CASCO. Nu cred că există vreun segment al companiei, în care să nu fi existat modificări, îmbunătățiri, upgrade-uri. Dar orice schimbare necesită timp, iar rezultatele încep să se vadă astăzi. Pentru rezultatele de astăzi trebuie să mulțumesc fiecărui membru al echipei Euroins, colegilor care lucrează cu dedicare, în fiecare zi, pentru ca aceste îmbunătățiri să fie de durată”, a declarat Tanja Blatnik, CEO Euroins România.

Față de media lunară, în octombrie 2021 numărul reclamațiilor a scăzut cu 85 la suta, iar în ianuarie 2022 numărul reclamațiilor a scăzut cu peste 200 la sută. Concret, au fost înregistrate doar 197 reclamații la peste 14.000 de daune plătite. Scăderea vine ca urmare a schimbărilor începute în 2021, împreună cu mărirea echipei de experți, digitalizarea companiei și îmbunătățirea experienței clienților.

În 2021, cea mai mare despăgubire plătită de Euroins România a fost de 1,1 milioane euro (5,5 milioane lei). Această despăgubire a fost plătită în urma unui accident rutier produs în Franța de către șoferul unui camion înmatriculat în România, care a acroșat un autoturism condus de un cetățean francez. Despăgubirea a fost stabilită de instanță ca urmare a celor 237 de zile de îngrijiri medicale pe care victima le-a necesitat, incluzând costurile de spitalizare și terapie, mai ales că medicii au fost nevoiți să îi amputeze un picior.

În calitate de membri UNSAR si BAAR, Euroins consideră că azi, mai mult decât niciodată, industria de asigurări din România are nevoie de stabilitate și predictibilitate. România este „campioană” în ceea ce priveste frecventa accidentelor rutiere, cu daune tot mai mari în urma incidentelor din trafic. Conform celor mai recente date ASF, pentru fiecare 100 de lei încasați din RCA, asigurătorii trebuie să contribuie suplimentar cu circa 30 de lei. Măsuri precum plafonarea prețului RCA nu pot reprezenta soluții pe termen mediu sau lung. Euroins consideră că este imperios necesar ca aceste soluții să pornească de la analize tehnice bine fundamentate pentru protecția clienților, astfel încât să nu fie afectată capacitatea firmelor de asigurare pentru a-și îndeplini rolul cel mai important: plata la timp de despăgubiri către victimele accidentelor rutiere.

Euroins Insurance Group are sediul în Bulgaria și operează în 11 țări europene. Grupul are filiale de asigurări în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina, Belarus, Rusia și Georgia. EIG operează și în Grecia și Polonia și are operațiuni de asigurări de nișă în Spania și Italia. În prezent, grupul Euroins are peste 4 milioane de clienți și peste 3.000 de angajați. EIG este o subsidiară a Eurohold Bulgaria, un holding independent, care operează în Europa de Sud-Est, listat la bursele din Sofia și Varșovia. Eurohold Bulgaria operează în asigurări, leasing, vânzări de mașini, gestionarea activelor și operațiuni de investiții.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: euroins
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri