Jurnalul.ro Editoriale Europa se oprește la Bistrița

Europa se oprește la Bistrița

de Dan Constantin    |   

380 de milioane de euro rezervaţi în bugetul UE pentru proiecte de gestionare a deșeurilor nu pot fi accesaţi de România pentru că nu exisă un plan naţional de dezvoltare care să indice unde și cum să se investească. Avertismentul făcut la București acum o lună de Corina Creţu, comisarul european pentru Politici Regionale, nu a declanșat o reacţie vizibilă la Ministerul Mediului. Mai mult, se acumulează noi elemente care pot atrage sancţiuni financiare pentru neîndepli-nirea angajamentelor României sau gestionarea greșită ori frauduloasă a fondurilor deja alocate.

Un studiu da caz pentru eșuarea unui proiect european poate deveni cel pentru gestionarea integrală a deșeurilor municipale din judeţul Bistriţa-Năsăud. Proiectul, evaluat la 43 milioane euro, declanșat în 2009, este finanţat în proporţie de 98 la sută din fonduri eligibile. După șapte ani de la start, evaluările sunt departe de angajamentele triumfalis-te ale începutului, mai mult, ridică semne de întrebare legate de corectitudinea autorităţilor locale în relaţia cu operatorii de salubritate. Când se construiește pe o temelie șubredă, construcţia nu rezistă. Adevărul se verifică și în acest caz, ,,temelia” fiind studiul de fezabilitate pe baza căruia a fost întocmit caietul de sarcini. Date esenţiale de la care se dimensionează proiectul sunt numărul locui-torilor și cantitatea de deșeuri ca necesar de colectare. Or, datele reale sunt departe de cele pentru care s-a angajat licitaţia. Operatorul - Vitalia SA - solicită corecţii de tarife pentru echilibrarea bugetului corespunzător unei populaţii cu 16-20 la sută mai mici, care produce evident și cantităţi mai reduse decât estimarea din 2009. Fondurile europene au fost cerute și aprobate pe datele eronate, ceea ce poate atrage anchete în cascadă de la Bruxelles și de la autorităţile anticorupţie interne. Primăriile locale angajate în proiect nu dau operatorului cifrele exacte ale populaţiei deoarece diferenţele de încasări de la contractori la numărul real al beneficiarilor de servicii de salubritate sunt suportate de la bugetul local. Consiliile nu acceptă nici majorarea tarifelor în prag de alegeri locale, voind să pozeze în protectorii electoratului. Curat murdar!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri