Jurnalul.ro Cultură Muzica EUROPAfest 2022, ediția #29, 1-9 iulie Înscrierile la secțiunea de jazz deschise It’s all about live, quality music !

EUROPAfest 2022, ediția #29, 1-9 iulie Înscrierile la secțiunea de jazz deschise It’s all about live, quality music !

de Magdalena Popa Buluc    |   

jmEvents, organizator de evenimente muzicale, anunță ediția a 29-a a Festivalul Internațional EUROPAfest pentru perioada 1-9 iulie. În fiecare an peste 250 de artiști din 40 de țări prezintă producții de excepție din patru genuri muzicale – jazz, blues, pop și clasic.

În 2005, EUROPAfest a fost primul eveniment din România căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 a fost inclus pe lista celor mai apreciate festivaluri din Europa, primind titulatura de festival EFFE | Europe’s Finest Festivals.

It’s all about live, quality music !” este sloganul ales pentru 2022.

Festivalul EUROPAfest este un eveniment premium pentru cei pasionați de muzică. Este destinat în egală măsură unui public rafinat și celor care vor să experimenteze aceste genuri muzicale.

Scopul său, încă de la prima ediție, a fost sa aducă în România artiști ai scenelor internaționale, criteriul de selecție fiind valoarea muzicală și nu campania de marketing sau de promovare a vreunui artist. În continuare organizatorii se încăpățânează să păstreze același format, calitate vs comercial, atât din respect pentru publicul spectator, cât și pentru muzica adevărată.

De asemenea, organizatorii doresc să anunțe că înscrierile pentru secțiunea de jazz a festivalului sunt deschise până la 1 martie. Regulamentul și alte detalii se găsesc pe www.jazzfest.ro .

 

photo credit: Manole Nistor

 

 

Subiecte în articol: europafest
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri