”România este vestul sălbatic al Europei, un vest sălbatic în inima Europei. Prin urmare, întrebarea este: Cum este posibil așa ceva? Cum se poate ca o țară cu o infrastructură atât de proastă, cu un nivel atât de înalt al infracționalității și al corupției, să fie membru al Uniunii Europene?
S-a uitat cineva sau a verificat cineva înainte de asta? Se pare că nu!
Foarte mulți bani au curs în ultimii ani și s-a crezut că dacă sunt virați mai mulți bani spre o țară coruptă, lucrurile se vor îmbunătăți”, a afirmat Guido Reil, membru al grupulului eurosceptic „Identitate și Democrație”.
Reacții dure ale europarlamentarilor români
Bineînțeles, europarlamentarii români au reacționat imediat după declarațiile scandaloase ale politicianului german.
”Aș vrea să îi transmit domnului Reil, care nu mai este în sală, că dacă România nu și-ar fi făcut treaba la frontiera Uniunii Europene, ar fi văzut dumnealui ce înseamnă vestul sălbatic cu adevărat. Pentru că iată, la 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România este încă în afara spațiului Schengen. Cetățenii români contribuie la PIB-ul altor state membre, și totuși nu au aceleași drepturi și aceeași libertate de circulație pe care o au cetățenii țărilor respective. Este profund regretabil și inacceptabil că, din motive politice și datorită unor jocuri politice interne, în câteva state membre, românii și cetățenii români și mediul de afaceri sunt privați de un drept conferit de tratatele Uniunii Europene” a declarat Dacian Cioloș.
”Am un sentiment de frustrare și nu numai eu, ci toți cetățenii din țara mea. A câta oară să mai dezbatem, a câta oară să mai votăm în Parlamentul European, a câta oară să mai scrie Comisia Consiliului, celor 27 de șefi de stat și de guvern care iată, ce democrație ne învață? Un președinte de stat sau un șef de guvern contează mai mult decât zecile de milioane de cetățeni! Asta este democrația Europeană? Ar putea să ne spună, și mă adresez acum celor 27 de șefi de stat și de guvern, inclusiv președintelui din țara mea, ar putea să ne spună ce punct din tratat, din regulamentul Schengen, nu le îndeplinește România sau Bulgaria”, a precizat și Maria Grapini.
La rândul lui, europarlamentarul USR Vlad Botoș i-a dat o replică dură lui Guido Reil.
”Este inadmisibil ce ați spus, ați jignit poporul român. Este o nerușinare, eu nu pot vedea așa ceva din partea unui german, eu am crescut în cultura germană, dar în educația mea nu a existat o asemenea atitudine”, a spus Vlad Botoș de la tribuna Parlamentului European.
De remarcat că Botoș a vorbit liber în limba germană, el explicând că a fost educat în această limbă.
”În timpul dezbaterii din Parlamentul European privind aderarea României la Spațiul Schengen, doi europarlamentari din Germania, membri a unui partid care de cele mai multe ori au un discurs extremist, au atacat românii și România într-un mod abject”, a mai spus Botoș.
În decembrie se va decide dacă România va fi acceptată în Schengen
Concomitent, ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că în data de 8 decembrie se va desfășura Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE ”la care sperăm ca România să fie acceptată în Schengen”.
”Până atunci va exista un raport al unei echipe de experți UE privind managementul frontierelor, cooperarea polițienească și returnarea migranților ilegali”, a declarat Bode.
”Misiunea de evaluare a UE e compusă din experți din 15 state membre. Olanda nu a trimis nici un expert evaluator, deși orice stat membru Schengen putea trimite propriii experți. Primele concluzii ale experților sper să fie prezentate la Consiliul JAI de săptămâna viitoare de la Luxemburg”, a mai spus ministrul de Interne.
În 2011, subiectul a fost votat de miniștrii naționali, dar aderarea a fost blocată de guvernele olandez și finlandez. Aderarea la spațiul de călătorie fără pașapoarte Schengen necesită unanimitate de voturi, iar în luna decembrie se va supune din nou la vot această chestiune.