Jurnalul.ro Ştiri Politică Rezultate Europarlamentare 2019. Botoşani: PSD a obţinut 33,05%, iar PNL 29,64%, potrivit numărătorii paralele a social democraţilor

Rezultate Europarlamentare 2019. Botoşani: PSD a obţinut 33,05%, iar PNL 29,64%, potrivit numărătorii paralele a social democraţilor

Partidul Social Democrat (PSD) a obţinut cele mai bune rezultate la alegerile europarlamentare desfăşurate duminică în judeţul Botoşani, potrivit numărătorii paralele a formaţiunii.

Astfel, după centralizarea proceselor verbale din 416 secţii de votare din totalul celor 425, social democraţii au obţinut 33,05% din voturi, în timp ce Partidul Naţional Liberal (PNL) a obţinut 29,64%.

La Botoşani, pragul electoral a mai fost depăşit de Uniunea Salvaţi România, care a înregistrat un scor de 11,19%, şi de Pro România cu 8,49%.

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a fost votată de 4,64% dintre alegătorii din Botoşani, iar Partidul Mişcarea Populară de 3,51%.

PSD a câştigat alegerile în municipiile Botoşani şi Dorohoi, dar şi în oraşele Bucecea, Darabani şi Săveni, în timp ce PNL a obţinut victorii în oraşele Flămânzi şi Ştefăneşti.

De asemenea, PSD s-a impus în 43 de comune, iar PNL în 26 de comune. În comuna Pomârla, Pro România a obţinut peste 50% din voturile alegătorilor. AGERPRES

Subiecte în articol: europarlamentare 2019
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri