Jurnalul.ro Ştiri Politică Europarlamentare 2019. Neamţ: Sesizări cu tablete care au dat eroarea de vot multiplu

Europarlamentare 2019. Neamţ: Sesizări cu tablete care au dat eroarea de vot multiplu

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a primit câteva sesizări de la preşedinţi ai secţiilor de votare potrivit cărora tabletele pe care sunt înregistrate datele privind participarea la vot au arătat în unele cazuri vot multiplu. 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul şef adjunct Georgiana Moşu, a declarat, pentru AGERPRES, că în toate cazurile au fost făcute verificări şi s-a constatat că au fost doar erori ale tabletelor. 

''Sesizările au fost pentru vot multiplu, dar s-a constatat că au fost doar erori ale tabletelor pe care erau înregistrate datele votanţilor. În rest nu au fost alte probleme majore sesizate'', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. 

În judeţul Neamţ sunt înscrişi în listele electorale permanente 467.403 alegători pentru care au fost amenajate 488 secţii de votare. AGERPRES

Subiecte în articol: europarlamentare 2019 neamţ vot multiplu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri