Jurnalul.ro Cultură Muzica Eva Kiss a revenit în România să cânte la “Te cunosc de undeva!”

Eva Kiss a revenit în România să cânte la “Te cunosc de undeva!”

Cunoscuta interpretă de muzică ușoară Eva Kiss a venit special din Danemarca să cânte sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, alături de Florin Ristei și trupa sa, FreeStay.

Sunt foarte fericită și onorată de invitație, pentru că “Te cunosc de undeva!” este o emisiune foarte frumoasă. Pe scenă m-am simțit minunat. E drept că am avut emoții, însă norocul meu a fost că am avut o orchestră foarte bună alături. M-am simțit excelent”, spune Eva Kiss.

Celebra solistă locuiește la Hvidovre, o localitate situată la nouă kilometri de Copenhaga, în Danemarca, țară în care s-a stabilit acum 26 de ani, alături de soțul său, Constantin, și spune că nu a renunțat niciodată la muzică. “Cânt în continuare, acompaniată de soțul meu, iar repertoriul nostru cuprinde peste 700 de cântece. De două ori, în 1997, și în 2004, am cântat chiar în fața majestății sale, regina Danemarcei”, mai spune cunoscuta artistă. De câțiva ani buni, Eva Kiss nu a mai apărut la nici o emisiune de televiziune din România.

Ce refrene cunoscute din repertoriul său a ales Eva Kiss să cânte la “Te cunosc de undeva!” alături de Florin Ristei și FreeStay, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 20.00, numai la Antena 1.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri